Valve, compania fără şefi, ierarhii ori birouri

Valve este o companie americană producătoare de jocuri video, care are sediul în Washington. Încă de la fondare, în 1996, nu a avut şefi, manageri sau proiecte alocate. Cei 300 de angajaţi ai companiei recrutează personal pentru a lucra la proiecte pe care ei le consideră profitabile. Compania acordă o deosebită importanţă mobilităţii, încât birourile au roţi, permiţându-le astfel angajaţilor să se grupeze în echipe după cum vor pentru a lucra, scrie The Wall Street Journal.
Economica.net - sâm, 30 iun. 2012, 11:25
Valve, compania fără şefi, ierarhii ori birouri

În ultimii ani, companiile au renunţat la ierarhiile de conducere, eliminând nivelul de management intermediar care poate crea blocaje şi încetini productivitatea. Cei care au mers mai departe cu ideea şi au renunţat complet la şefi, spun că astfel angajaţii sunt mai motivaţi şi mai flexibili, chiar dacă anumite atribuţii, precum luarea deciziilor şi recrutarea personalului, pot necesita mai mult timp pentru a fi îndeplinite.

Citeşte întreaga poveste în Ziarul Financiar.

Te-ar mai putea interesa și
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale de 2 miliarde de lei
60 de noi contracte pentru instalarea de fotovoltaice la primării din Fondul de Modernizare. S-a ajuns la investiții totale ...
Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma......
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
Iranul şi SUA vor avea o nouă rundă de negocieri asupra programului nuclear, divergenţele se menţin
SUA şi Iranul au avut sâmbătă în Oman a treia rundă de negocieri asupra programului nuclear iranian, discuţii care ...
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă cu noi sancţiuni
Trump crede că Putin îl „duce cu vorba” în privinţa încheierii războiului în Ucraina şi îl ameninţă ...
Preşedintele rus Vladimir Putin "probabil nu vrea să oprească războiul" în Ucraina şi "mă duce cu vorba", a scris ...
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german temperează aşteptările de la întâlnirile politice desfăşurate în marja funeraliilor Papei Francisc
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a recomandat sâmbătă să nu fie exagerate aşteptările cu privire la rezultate ...