Van Rompuy a trimis scrisorile de invitaţie la Consiliul European din 28-29 iunie

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a trimis, miercuri, către liderii ţărilor UE scrisorile standard de invitaţie la Consiliul European din 28-29 iunie, textul fiind publicat de serviciul de presă al Consiliului.
Economica.net - mie, 27 iun. 2012, 09:32
Van Rompuy a trimis scrisorile de invitaţie la Consiliul European din 28-29 iunie

„Am plăcerea să vă invit la reuniunea Consiliului European de pe 28 şi 29 iunie 2012 de la Bruxelles. Provocarea pentru acest Consiliu European este, mai mult decât niciodată, de a da un semnal, într-un mod clar şi concret, că facem tot posibilul pentru a răspunde crizei economice”, afirmă Van Rompuy în scrisoarea datată 27 iunie.

De asemenea, Van Rompuy arată că în cadrul lucrărilor Consiliului vor fi discutate recomandările specifice pentru fiecare ţară privind politicile bugetare, adoptarea Pactului pentru creştere şi locuri de muncă, precum şi stabilirea unui nou drum pentru Uniunea economică şi monetară, urmând să fie lansată şi ultima fază a lucrărilor pentru noul buget multianual aferent perioadei 2014-2020.

Potrivit programului Summit-ului anunţat de serviciul de presă al Consiliului, lucrările vor începe joi, la ora locală 15.00, Van Rompuy precizând că primul punct pe agendă va fi bugetul multianual al UE, în această sesiune de discuţii fiind invitat şi preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

De la ora locală 18.00, lucrările Consiliului se vor concentra pe proiectul Pactului de creştere şi pentru locuri de muncă, Van Rompuy propunând ca acesta să fie adoptat de joi seară.

La dineul de lucru şi la sesiunile de a doua zi vor fi discutate temele legate de viitorul parcurs al Uniunii, cele privind zona Euro, vineri la prânz aflându-se pe agendă şi temele referitoare la relaţiile externe ale UE, se mai arată în scrisoarea preşedintelui Van Rompuy.

Te-ar mai putea interesa și
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un aliat al Teheranului, informează AFP....
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025, a declarat vineri dimineaţă ambasadorul Moscovei ...
Probleme pe piețele minerilor de metale pentru baterii de mașini electrice
Probleme pe piețele minerilor de metale pentru baterii de mașini electrice
An greu pentru jucătorii din industria metalelor folosite la construcția bateriilor pentru mașini electrice. Prețurile ...
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Întrebarea de pe buzele tuturor. Au doborât rușii avionul Azerbaijan Airlines? Primele indicii susțin ipoteza
Apărarea antiaeriană rusă a doborât un avion Azerbaijan Airlines care s-a prăbușit în Kazahstan, ucigând 38 de persoane, ...