Van Rompuy: UE ar trebui să îşi reorienteze atenţia de la libertatea de mişcare spre ‘protecţie’
‘Construirea Europei nu ţine de un plan măreţ şi atotcuprinzător, ci mai degrabă de găsirea unor soluţii concrete pentru probleme imediate’, a explicat Van Rompuy, vorbind în cadrul European Policy Centre, un think-tank cu sediul la Bruxelles.
În opinia sa, niciun salt federalist şi nicio ‘îndiguire în spatele graniţelor naţionale’ nu reprezintă scenarii verosimile. În schimb, Herman Van Rompuy a amintit de metoda dovedită a ‘construirii Europei cu paşi mărunţi, fiecare pas părând prea mic şi prea lent pentru a răspunde provocărilor crescânde pe care le vom putea gestiona mult mai bine împreună’.
În acest context, el a remarcat că pentru prima dată, şi pentru a răspunde îngrijorărilor britanice, liderii europeni au afirmat săptămâna trecută că ideea unei ‘Uniuni din ce în ce mai strânse’, prevăzut în Tratatul de la Lisabona, permite ‘căi diferite de integrare’. Preşedintele Consiliului European a precizat că liderii europeni vor îşi vor expune punctele de vedere şi vor discuta cu viitorul preşedinte al Comisiei Europene Jean-Claude Juncker despre strategia de lucru pentru următorii cinci ani cu ocazia următorului summit programat la 16 iulie.
‘Bineînţeles că acest exerciţiu de privit în viitor vine într-un moment extrem de specific – nu doar la începutul unui nou ciclu de cinci ani, dar şi în condiţiile în care ţările noastre ies din ceea ce pentru multe dintre ele a fost cea mai gravă criză economică dintr-o generaţie’, a adăugat Van Rompuy.
Cu privire la ascensiunea euroscepticismului şi succesul unor partide populiste în recentele alegeri europarlamentare, el a notat că sondajele de opinie sugerează că există o nemulţumire mai largă, nu doar faţă de instituţiile UE, ci şi de instituţiile naţionale şi faţă de politică în general. ‘Nu mă linişteşte acest lucru, dar se pare că este vorba despre o criză mai largă a politicii, ce presupune punerea unor întrebări mai profunde – întrebări de societate, de cultură, legate de relaţia cetăţeanului cu autorităţile publice în toate dimensiunile lor’, a conchis oficialul european.