Vânătorii şi pescarii cântă şi dansează, în Mehedinţi
După ce un an întreg au colindat pădurile şi şi-au petrecut zilele pe baltă, vânătorii şi pescarii din Mehedinţi s-au pus pe chefuit. Numeroasele preparate din vânat aduse pe mese au fost stropite din belşug cu vin.
Dacă lăutarii au fost cei care au încins atmosfera, când a venit vorba de delicatese, bucătarii s-au pus pe treabă. Şi au fost la înălţime.
La balul vânătorilor din Mehedinţi au venit şi vecinii sârbi, iar poveştile vânătoreşti au curs şi ele cu nemmiluita.
Cei 200 de participanţi au avut parte şi de o tombolă la care au câştigat o mulţime de premii.
Cum sezonul este pe sfârşite, vânătorii vor pune puştile în cui pentru o bună perioadă de timp. Doar pescarii mai au timp pentru capturi până în luna aprilie, când se instalează prohibiţia.