Vântul va ajusta sistemul energetic național câteva zile. Probleme ar urma să apară la jumătatea săptămânii

Turbinele eoliene ar urma să asigure o parte semnificativă din consumul României luni și marți, dar apoi lucrurile se vor schimba, potrivit prognozelor consultate de noi.
Mihai Nicuţ - Dum, 15 dec. 2024, 22:20
Vântul va ajusta sistemul energetic național câteva zile. Probleme ar urma să apară la jumătatea săptămânii

În condițiile în care suntem în amotimp rece, producția de energoe hidro este dramatic redusă, iar cea a centralelor pe cărbune, atâtea câte au mai rămas, este încă mult sub ce se poate, posibil în așteptarea unor temperaturi mai scăzute când va fi nevoie de ele, resursele regenerabile devin importante în asigurarea echilibrului rețelei.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a scris duminică pe facebook, atunci când bântul bătea destul de consistent, că România este în postura de a exporta energie.

“Duminică bună, dragi prieteni! Haideți să vedem cum stăm cu energia astăzi. România exportă energie în această dimineață, la un consum de 6.300 MW având o producție de 6.650 MW. Pe locul I, între sursele de producție, sunt centralele eoliene, cu peste 1.650 MW. Energie verde și ieftină (…)De ce ne ajută energia eoliana și nu doar astăzi? Pentru că putem merge doar 1.060 MW în hidrocentrale, păstrând rezerva de apă din lacurile de acumulare. La fel la cărbune, 806 MW, ca să mai acumulăm stocuri. De ce? Pentru că paza bună trece primejdia rea. Și dacă urmează încă două luni la fel de secetoase cum a fost tot anul 2024, e bine să fim prevăzători și să ținem de rezervele de resurse energetice”, a scris Burduja.

Într-advăr, la acel moment, eolienele produceau la peste 1.600 MW iar sistemul a fost pe export, dar în condițiile unui consum de week-end, mai redus și, oricum, pe seară, vântul a scăzut iar sistemul a intrat din nou pe import.

Ca atare, cum va merge producția de energie din surse eoliene și în zilele următoare? Luni, 16 decembrie, pare că va fi bine, potrivit prognozelor consultate de noi, cu o producție medie undeva la peste 1.600 MW putere medie orară a zilei, adică la mai mult de jumătate din puterea instalată în centralele eoliene. Marți, lucrurile stau mai rău, dar încă destul de bine – puțin sub 1.400 MW, adică un factor de capacitate de peste 40%. Miercuri însă, situația va fi foarte rea din acest punct de vedere, cu o producție de sub 200 MW, adică undeva la 6% – desigur că prognoza este mai puțin exactă cu cât ne uităm mai departe în viitor.

Dincolo de ce se întămplă la noi cu resursa se vânt, pare că sistemul european beneficiază mai mult de această resursă, mai ales din cauza situației din Germania, unde producția medie eoliană prognozată pentru 16 decembrie este de peste 42.000 MW, corespunzătoare unui factor de capacitate de peste 60%.  Ceea ce se vede și în prețurile spot: 46 de euro/MWh în Germania, mai puțin decât în Franța (77 de euro), de unde nemții importă în mod tradițional energie, din sursă nucleară, atunci când la ei nu bate vântul.

Prețul la noi este de 128 de euro/MWh, la fel ca în Bulgaria, dar sub prețurile din Slovacia, Ungaria și Italia. Pe mecansimul de cuplare a prețurilor spot, România importă energie din rețeaua ungară, mai puțin în orele de prânz, și importă timp de zece ore din rețeaua bulgară, inclusiv în orele de la jumătatea zilei, semn că, probabil, fotovoltaicul din Grecia trimite și peste granițe.

Mâine, 16 decembrie, potrivit prognozei consultate de noi, fotovoltaicele vor produce la o putere medie a zilei de circa 140 MW, corepunzător unui factor de capacitate de 9%.

Te-ar mai putea interesa și
Autorităţile din Ucraina vor să includă studenţii în programele de pregătire militară
Autorităţile din Ucraina vor să includă studenţii în programele de pregătire militară
Autorităţile ucrainene vor să modifice legislaţia în privinţa pregătirii militare a tinerilor, astfel încât bărbaţii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani să urmeze un stagiu minim......
Trei din zece apeluri telefonice necunoscute au fost fraude sau spam în 2023, la nivel global – analiză
Trei din zece apeluri telefonice necunoscute au fost fraude sau spam în 2023, la nivel global – analiză
Aproximativ 28% dintre apelurile telefonice necunoscute au reprezentat fraudă sau spam, în 2023, iar 16% dintre consumatori ...
Guvernul din Iran închide unele clădiri publice pe fondul penuriei de electricitate amplificate de frig
Guvernul din Iran închide unele clădiri publice pe fondul penuriei de electricitate amplificate de frig
Deficitul de energie din Iran, exacerbat de un val de frig, a dus duminică la închiderea şcolilor şi a serviciilor publice ...
Gigantul energetic chinez CNOOC vinde activele din SUA firmei britanice INEOS
Gigantul energetic chinez CNOOC vinde activele din SUA firmei britanice INEOS
Producătorul chinez de petrol şi gaze CNOOC a anunţat că şi-a vândut subsidiara din SUA, alături de activele din domeniul ...