Vânzarea Băncii Româneşti către OTP a fost respinsă, a anunţat banca mamă National Bank of Greece

Economica.net
20 03. 2018
54h54h5_58952500

Aprobarea BNR reprezenta condiţia prealabilă pentru finalizarea tranzacţiei.

Decizia nu afectează afacerile şi operaţiunile Băncii Româneşti, care va continua să se concentreze pe nevoile clienţilor, în timp ce îşi va menţine profitabilitatea şi nivelul solid al capitalului, pe baza sprijinului continuu al NBG, a informat al doilea grup bancar elen.

În această tranzacţie, Credit Suisse International este consilier financiar exclusiv al NBG, în timp ce Freshfields Bruckhaus Deringer este consilier legal internaţional legal, iar PeliFilip este consilier legal local pentru NBG.

Vânzarea subsidiarelor NBG face parte din planul Comisiei Europene de restructurare a principalelor bănci elene, ce vizează majorarea capitalului şi reducerea prezenţei lor peste hotare.

Pe piaţa românească, în luna octombrie 2003, grupul financiar National Bank of Greece (NBG) a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deţinând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia. Cu un capital social de peste 700 de milioane de lei şi o reţea naţională de 110 sucursale în majoritatea oraşelor importante ale ţării, Banca Românească are 22 de ani de activitate pe piaţa bancară din România.

Banca Naţională a României a anunţat, recent, că se opune intenţiei OTP Bank România de a achiziţiona o participaţie de 99,28% din Banca Românească, precizând, totodată, că motivele care stau la baza deciziei nu pot fi dezvăluite.

Operaţiunea prin care OTP Bank România urma să achiziţioneze Banca Românească şi unele active româneşti ale acesteia a fost autorizată de Consiliul Concurenţei în luna decembrie a anului trecut.

La rândul său, managementul OTP Bank a anunţat că analizează aspectele juridice ale scrisorii remise de Banca Naţională a României (BNR) cu privire la faptul că se opune achiziţiei Băncii Româneşti, termenul limită de contestare a deciziei fiind 29 martie 2018.

”OTP Bank Plc. informează piaţa de capital că Banca Naţională a României a notificat subsidiara din România a OTP Bank, printr-o scrisoare adresată managementului în data de 14 martie, asupra faptului că nu a aprobat achiziţia de către OTP Bank România SA a pachetului de acţiuni deţinut de Banca Naţională a Greciei la Banca Românească, în valoare de 99,28%, şi a portofoliului suplimentar din România aparţinând altor subsidiare ale NBG. Managementul analizează aspectele juridice ale scrisorii remise de către autoritatea de supraveghere, termenul limită de contestare a deciziei fiind 29 martie 2018”, se arată într-un comunicat de presă al băncii comerciale remis, luni, 19 martie, AGERPRES.

OTP Bank oferă servicii financiare universale în Ungaria, România, Muntenegru, Croaţia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Slovacia şi Serbia, pentru mai mult de 13 milioane de clienţi, prin intermediul unei reţele teritoriale de peste 1.500 de unităţi, ATM-uri şi canale electronice.