Vânzarea CFR Marfă: Cinci grupuri şi consorţii concurează pentru contractul de consultanţă

Economica.net
16 03. 2012
transport_marfa_cfr_cale_ferata_07335700

Pe lista aflată în analiză la Ministerul Transporturilor se află Boston Consulting Group cu Horvath &Partners şi Boştină şi Asociaţii SPRL, Delloite cu Muşat şi Systra, Roland Berger cu Nestor, precum şi două oferte individuale, de la PwC şi Ernst&Young, au declarat vineri, agenţiei MEDIAFAX, surse oficiale.

„Ofertele finale au fost depuse la ministerul de resort, care urmează să decidă în perioada imediat următoare câştigătorul”, au arătat sursele citate.

Anunţul de selectarea a intermediarului pentru privatizarea CFR Marfă a fost publicat în luna februarie, Ministerul Transporturilor anunţând atunci că aşteaptă ofertele pentru lista scurtă a candidaţilor până la 16 februarie, urmând ca ofertele finale să fie depuse până la 12 martie.

Firma câştigătoare va propune strategii de privatizare a CFR Marfă (pe baza unei analize diagnostic preliminare), care apoi va fi agreată de minister şi aprobată de Guvern, va evalua compania în vederea stabilirii valorii de piaţă a acţiunilor şi va asigura asistenţa tehnică în derularea procesului de privatizare.

Pentru a participa la licitaţie, firmele interesate trebuie să facă dovada că au acumulat în ultimii zece ani experienţă în achiziţii sau privatizări de succes ale unor companii de stat din România, Uniunea Europeană sau Statele Unite ale Americii cu o cifră de afaceri de minim 100 milioane euro şi în privatizarea în domeniul transporturilor în Europa, în principal a operatorilor de transport feroviar, cu valori ale tranzacţiilor mai mari de 20 milioane euro.

În scrisoarea de intenţie semnată de Guvern şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) în luna septembrie a anului trecut, CFR Marfă era inclusă în grupul primelor nouă companii pentru care va fi angajat un manager privat, cu perspectiva vânzării doar a unui pachet de 20% din acţiuni.

Câteva săptămâni mai târziu, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis vânzarea a peste 50% din acţiuni, preşedintele Traian Băsescu afirmând că CFR Marfă a fost „profund căpuşată” prin serviciile care i s-au prestat şi că singura metodă de diminuare a vulnerabilităţii companiilor de stat este privatizarea.

Ulterior, în luna decembrie, Guvernul şi FMI au convenit ca CFR Marfă să fie scoasă de pe lista companiilor cu management privat şi vândută unui investitor strategic, într-un proces care să fie încheiat până la sfârşitul lunii octombrie 2012 şi în care să poată fi implicate BERD şi IFC, divizia de investiţii a Băncii Mondiale.

Astfel, conform calendarului, statul va publica prospectul de vânzare a acţiunilor până la jumătatea lunii iunie şi va încheia privatizarea până la sfârşitul lunii octombrie.

În acest interval vor continua măsurile prin care firmele rău-platnice să fie convinse să îşi achite facturile restante, prin trimiteri de preavize şi dispunerea de „măsuri legale” împotriva acestora.

Conform celor mai recente date, în 2010, CFR Marfă ocupa locul zece în Europa din punct de vedere al volumului de mărfuri transportate, cu 31 milioane tone, şi avea la finele anului trecut 8.270 salariaţi.

Potrivit datelor financiare preliminate ale CFR Marfă cuprinse în proiectul de buget pe 2012, operatorul a înregistrat anul trecut pierderi de 133,5 milioane lei, mai mari cu 67,9% faţă de nivelul aprobat de Guvern prin bugetul de venituri şi cheltuieli al companiei, de 79,5 milioane lei.

Ultimul an când CFR Marfă a înregistrat profit a fost în 2007, cu un câştig de 6,12 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Operatorul de transport feroviar a înregistrat pierderi de 169,44 milioane lei în 2008, de 341,95 milioane lei în 2009 şi de 535,26 milioane lei în 2010.

Compania a încheiat anul trecut cu datorii de 1,25 miliarde lei, cu 200 milioane lei mai puţin faţă de anul precedent, şi estimează pentru acest an o creştere de 4%, la 1,3 miliarde lei.