Vânzarea Smithfield: Un acţionar se opune tranzacţiei şi propune divizarea grupului

Economica.net
17 06. 2013
dolari_57246000_36004600_50381200

Fondul Starboard Value LLP, care deţine 5,7% din acţiunile Smithfield, consideră că divizarea companiei ar aduce acţionarilor un câştig mai mare decât vânzarea către grupul chinez Shuanghui International Holdings.

Investitorul propune într-o scrisoare divizarea Smithfield pe trei coordonate, respectiv producţia de carne de porc din SUA, ferme de porci şi vânzări de carne pe plan internaţional.

Producătorul de carne Shuanghui International va prelua Smithfield Foods într-o tranzacţie de 7,1 miliarde de dolari, din care 2,4 miliarde de dolari reprezintă datoriile grupului american, asumate de viitorul acţionar, au anunţat cele două companii la sfârşitul lunii mai.

Smithfield este cel mai mare producător şi procesator de carne de porc din lume, cu afaceri şi în România. Grupul a înregistrat anul trecut venituri de 13,1 miliarde de dolari şi un profit net de 361 miliarde de dolari.

În România, vânzările Smithfield Foods au crescut cu 3% în primele nouă luni ale anului fiscal 2013, intervalul mai-ianuarie, la 190,5 milioane dolari.

Profitul operaţional al diviziei din România pentru perioada de nouă luni încheiată în ianuarie s-a situat la 38 milioane de dolari, faţă de 2,7 milioane de dolari în intervalul similar al anului anterior, potrivit raportului financiar al grupului american Smithfield.

Grupul a intrat pe piaţa românească în 2004, când a cumpărat firmele Agrotorvis şi Comtim Grup. Smithfield a preluat ulterior 50% din capitalul firmei de distribuţie a produselor alimentare Agroalim Distribution Bucureşti, precum şi un pachet de 50% la Depozitul Frigorifer din Tulcea.

Investiţia Smithfield Ferme în România începând din 2004, anul înfiinţării, şi până în prezent, este de peste 500 de milioane de dolari, în mare parte în regim greenfield, dar şi pentru retehnologizarea şi aducerea la standarde europene a obiectivelor preluate de la vechiul complex de creştere a porcilor din Banat.