Vânzări în creştere pentru turismul intern în 2017. Staţiunile balneare, cel mai dinamic sector

Cererea pentru vacanțe în stațiuni balneare, în creștere de la un an la altul, a adus vânzări mai mari cu 20% în sezonul 2017, și chiar peste, în zonele mai dezvoltate, fiind urmate de cele pentru stațiunile montane și Delta Dunării, în timp ce pentru litoral s-au înregistrat vânzări sub așteptări. Și valoarea sejururilor vândute pe vouchere de vacanță este sub așteptări, până la finalul lunii iulie fiind de numai 10,3 milioane de euro.
Economica.net - Dum, 24 sept. 2017, 11:35
Vânzări în creştere pentru turismul intern în 2017. Staţiunile balneare, cel mai dinamic sector

Investiții realizate în structuri de cazare din zonele balneare, în centre de relaxare și tratament au schimbat percepția că zona balneo este destinată numai persoanelor cu diferite afecțiuni și au inclus produsul în oferta mai multor agenții de turism.

Din datele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, familiile cu copii, care au preferat pentru vacanța lor hoteluri cu aqua park, bazine termale, centre SPA, au fost principalii clienți în acest an. Stațiunile cele mai cerute sunt Băile Felix, Băile Herculane, Sovata, Covasna, Vatra Dornei, Călimănești-Căciulata, Băile Olănești, la un sejur mediu de 7,5 nopți.

Vremea capricioasă, ofertele pentru destinații externe, vânzarea directă realizată de unii hotelieri de pe litoral, tarifele mai mari în medie cu 10% față de anul trecut au dus la scăderea numărului de turiști în stațiunile de pe litoral în sezonul 2017, vânzările înregistrate prin agențiile de turism fiind, în general, la nivelul de anul trecut. Mamaia a fost, în continuare, în topul preferințelor românilor, urmată de Eforie, Venus, Jupiter și Neptun, alease în special de familiile cu copii. Sejurul mediu pe litoral a fost de 5,5 zile.

„Pe litoral a fost un sezon cu multe provocări, care a început fulminant, cu vânzări foarte mari pe pachetele de Încrieri Timpurii, vânzări care s-au mai atenuat spre mijlocul verii, și din cauza vremii, care a fost capricioasă, și din cauza faptului că destinații externe precum Antalya au atras mai mulți români anul acesta”, declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

Valoarea sejururilor cumpărate cu vouchere de vacanță este de numai 10,3 milioane de euro, până la finalul lunii iulie, acestea fiind acordate, în prezent, numai în sistemul privat.

„Ne-am așteptat ca și angajații din sistemul public, 1,2 milioane de persoane, să primească vouchere de vacanță în acest an și piața să crească de la 10 milioane de euro, în 2016, la 380 de milioane de euro, după calculele noastre. Între timp, în cazul bugetarilor valoarea lor a fost stabilită la numai 1.450 de lei/persoană, iar rectificarea bugetară, în urma căreia și instituțiile publice să poată acorda vouchere de vacanță, s-a făcut la finalul verii”, declară Adrian Voican, prim-vicepreședinte ANAT.

Rezultatele sezonului 2017 au fost analizate de agenții membre ANAT și de hotelieri din sudul și nordul litoralului, dar și din stațiuni balneare, în cadrul întâlnirilor anuale pentru găsirea unor modalități de creștere a vânzărilor, care au loc în luna septembrie.

ANAT este asociația patronală agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional. Asociația are ca membri activi 500 de agenții de turism, cele mai importante din țară, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu spune că Guvernul va adopta legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 4 și 18 mai 2025 săptămâna viitoare
Ciolacu spune că Guvernul va adopta legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 4 și 18 mai 2025 ...
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 4 și 18 mai va fi adoptată săptămâna viitoare de către Guvern....
Semn de război în viitor? Țările lumii cumpără aur cu disperare
Semn de război în viitor? Țările lumii cumpără aur cu disperare
Băncile centrale caută să se aprovizioneze cu un activ vechi și de încredere, iar speculatorii urmează exemplul. Unii ...
Burduja în “Financial Times”: Tranzacția E.ON – MVM ar putea fi blocată din motive de securitate
Burduja în “Financial Times”: Tranzacția E.ON – MVM ar putea fi blocată din motive de securitate
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat pentru Financial Times (FT) că preluarea firmei de furnizare a gazelor ...
Peste 200 de kilometri noi de autostrăzi şi drumuri expres în 2025, ţinta anunţată de Guvern
Peste 200 de kilometri noi de autostrăzi şi drumuri expres în 2025, ţinta anunţată de Guvern
Premierul Marcel Ciolacu anunţă că pentru 2025 este vizată inaugurarea a peste 200 de kilometri de autostrăzi şi drumuri ...