Vânzări în creștere pentru valize, ţigări şi cosmetice în magazinele duty-free, pe fondul reluării călătoriilor

19 05. 2022
magazin duty-free

Magazinele de tip duty-free şi producătorii de articole care au legătură cu călătoriile, cum sunt valizele, au văzut cum vânzările lor au avut de suferit în urma restricţiilor impuse din cauza COVID-19 la nivel global. Acum însă călătoriile în scop de afaceri s-au reluat astfel că transportatorul aerian United Airlines a prognozat că va înregistra cele mai mari venituri trimestriale din istoria sa.

Lanţul american de magazine cu preţuri reduse Target Corp a anunţat zilele trecute că vânzările de valize au crescut cu 50% în primul trimestru din 2022. „Vedem cum clienţi care anul trecut erau interesaţi să cumpere televizoare, acum încep să se intereseze de valize pentru că se pregătesc să călătorească”, a declarat directorul general de la Target, Brian Cornell.

La rândul său, producătorul de valize Samsonite International S.A., care deţine mărcile Tumi şi American Tourister, a anunţat şi el că vânzările sale trimestriale au crescut cu 75% în ritm anual.

Un număr mai mare de călători care trec prin aeroporturi înseamnă o veste bună şi pentru produsele care se vând la magazinele din aeroporturi, precum parfumuri, băuturi şi cosmetice.

În cazul aeroporturilor din SUA, numărul de călători care au trecut prin punctele de control TSA în ultimele şapte zile a fost, în medie, cu 36,33% mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

„La nivel global, oamenii cumpără astăzi parfumuri mai mult ca niciodată. Toţi indicatorii sunt peste 2020-2019”, declara la începutul acestei luni directorul general de la Coty, Sue Nabi, adăugând că producătorul de cosmetice se aşteaptă ca tendinţa să continue.

Producătorii de ţigări Imperial Brands şi Philip Morris International au anunţat şi ei că încep să vadă o revenire a vânzărilor la magazinele duty-free din aeroporturile din întreaga lume, inclusiv cele din Europa şi Orientul Mijlociu.

Fotografie de  Frank Busch pe Unsplash