Vânzări şi marje record pentru grupul Renault în 2016

Economica.net
10 02. 2017
renault_megane_sedan_lff_ph1_design_011_jpg_ximg_l_8_m_smart_49483400

Profitul net realizat de grupul Renault în anul 2016 a crescut cu 19,7%, până la 3,54 miliarde de euro, în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 13,1%, până la 51,243 miliarde de euro, peste obiectivul de 50 de miliarde de euro pe care şi l-a fixat pentru 2017. Marja operaţională a grupului a ajuns la 6,4%, în condiţiile în care viza o ţintă de peste 5%.

‘Obiectivele planului ‘Drive the change’, lansat în 2011, au fost depăşite atât în ceea ce priveşte creşterea, cât şi profitul, cu un an mai devreme’, a declarat preşedintele director general de la Renault, Carlos Ghosn.

În 2016, grupul Renault a stabilit un nou record de vânzări şi a devenit cel mai mare grup auto francez din lume, cu 3,18 milioane de vehicule vândute. Volumul vânzărilor şi cota de piaţă a grupului a crescut în toate regiunile.

Pentru acest an, Renault intenţionează să prezinte în luna octombrie un nou plan strategic, care are drept obiective majorarea cifrei de afaceri la 70 de miliarde de euro până în 2022, adică o creştere de 40% în şase ani, şi o marjă operaţională de 7%.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană