Vânzările Dacia au crescut cu 4,3%, în T1 din 2015. Veniturile Renault au urcat cu 14%, peste estimări

Economica.net
24 04. 2015
noua_dacia_logan_04084900

Vânzările brandului Renault au urcat în primele trei luni din acest an cu 11,8%, în timp ce livrările Dacia au înregistrat un avans de 4,3%, scrie Agerpres.

În perioada ianuarie-martie 2015, vânzările au urcat la 9,39 miliarde euro (10,1 miliarde de dolari) de la 8,26 miliarde de euro în primele trei luni din 2014, în timp ce analiştii se aşteptau la 8,46 miliarde de euro. Aproape jumătate din majorarea veniturilor s-a datorat vânzării de vehicule şi componente pe care Renault le produce pentru alte companii auto, cum ar fi Daimler AG şi Nissan Motor Co. Majorarea vânzărilor în Europa compensat evoluţia mai slabă din Rusia şi Brazilia.

Renault se aşteaptă la o evoluţie mai bună a pieţei auto europene în acest an, când vânzările ar urma să crească cu 5%, faţă de un avans de 2% estimat anterior.

Compania şi-a confirmat obiectivele din acest an, inclusiv o marjă operaţională mai ridicată decât în 2014.

Anul acesta Renault, care deţine 43% din producătorul auto nipon Nissan, va introduce cinci noi vehicule în acest an, începând cu noul minivan Renault Espace şi SUV-ul Kadjar. Compania nu va renunţa la planurile de expansiune pe pieţele emergente şi intenţionează să introducă un vehicul ultra low-cost în India anul acesta şi să înceapă să construiască maşini în China de anul viitor.

Guvernul francez a finalizat săptămâna aceasta controversata operaţiune de majorare a participaţiei deţinute la Renault, de la 15,01% la 19,74%, pentru a-şi asigura dublarea drepturilor de vot la Adunarea Generală a Acţionarilor din 30 aprilie.

Holdingul de investiţii APE a achiziţionat de pe pe piaţă acţiuni Renault, tranzacţia fiind estimată la peste un miliard de euro.

Legislaţia adoptată în timpul mandatului preşedintelui Francois Hollande prevede dublarea drepturilor de vot ale acţionarilor care deţin de peste doi ani acţiuni în companii franceze. Companiile pot anunţa că nu optează pentru aşa-numita lege Florange, dar demersul trebuie sprijinit de două treimi din acţionari.

‘Această operaţiune indică angajamentul Guvernului de a-şi apăra interesele ca acţionar, asigurându-şi dublarea drepturilor de vot, şi natura strategică a acţiunilor deţinute în această mare companie industrială’, se arată în comunicatul APE.

Săptămâna trecută, Consiliul de Administraţie al producătorului auto francez i-a cerut directorului general Carlos Ghosn să păstreze actualul sistem de guvernanţă care acordă un vot pentru fiecare acţiune, opunându-se planurilor statului francez, principalul acţionar de la Renault, de a-şi majora drepturile de vot.

Într-un comunicat de presă, boardul Renault a avertizat că supravieţuirea şi succesul alianţei Renault-Nissan depinde de restabilirea balanţei de putere dintre cele două companii.

‘Soliditatea parteneriatului dintre Renault şi Nissan explică succesul alianţei care a fost benefică pentru ambii parteneri’, se arată în comunicatul companiei.

În virtutea unui acord, care datează din 1999, Renault deţine 40% din Nissan, care, la rândul său, deţine 15% din Renault. Însă, în perioada care a trecut din 1999 şi până în prezent, raporturile de forţă între Renault şi Nissan s-au schimbat, astfel că grupul japonez ar dori o reechilibrare a alianţei care să includă fie o majorare a participaţiei deţinută de Nissan la Renault fie o reducere a participaţiei deţinută de Renault la Nissan.

Ministerul francez de Finanţe a refuzat să facă orice comentarii cu privire la reuniunea Consiliului de Administraţie de la Renault, dar oficiali francezi au spus că Guvernul de la Paris vrea să păstreze alianţa dintre Renault şi Nissan.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.