Vânzările Dacia din Marea Britanie au scăzut cu peste 12% în noiembrie
Livrările au scăzut luna trecută la 156.621 de unităţi, faţă de 158.639 de vehicule în noiembrie 2018. În topul celor mai bine vândute modele în noiembrie se află Vauxhall Corsa, Ford Kuga, Ford Fiesta, Volkswagen Golf şi Ford Focus.
În noiembrie, Dacia a vândut 1.963 de vehicule pe piaţa britanică, în scădere cu 12,25% faţă de perioada similară din 2018, când a înmatriculat 2.237 de unităţi.
Cererea pentru vehicule electrice a urcat cu 228,8% în noiembrie, la 4.652 de unităţi, de asemenea vânzările de maşini hibride au crescut cu 34,8%, în timp ce livrările de vehicule diesel au scăzut cu 27,2%.
„Este o perioadă dificilă pentru piaţa auto britanică, cu un nou declin în noiembrie, reflectând actualul climat de incertitudine. Totuşi, este o veste bună avansul înmatriculărilor de vehicule electrice şi hibride, iar în 2020 producătorii auto vor lansa o mulţime de noi modele, iar clienţii vor avea de unde alege”, a apreciat directorul general al SMMT, Mike Hawes.
Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au scăzut cu 2,7% în primele 11 luni din acest an, la 2,16 milioane de unităţi. În topul celor mai bine vândute modele se află Ford Fiesta, Volkswagen Golf, Vauxhall Corsa, Ford Focus şi Mercedes-Benz A Class.
În perioada ianuarie-noiembrie 2019, Dacia a vândut pe piaţa britanică 28.594 vehicule, în creştere cu 28,35% faţă de primele 11 luni din 2018, când a înmatriculat 22.279 unităţi.
Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Uniunea Europeană, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.