Vânzările de alimente, alcool, ţigări şi carburanţi au crescut afacerile din comerţul cu amănuntul cu 7,4%

Economica.net
03 12. 2015
inflatie_consum_mancare_benzina_carburanti_098765432345676543234_59656300

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în intervalul 1 ianuarie – 31 octombrie 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, a înregistrat o creştere cu 7,4% datorită majorării vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (17,1%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (5,8%) şi vânzărilor de produse nealimentare (0,9%), scrie Agerpres.

În luna octombrie 2015, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă, atât ca serie brută, cu 0,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 0,7%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a urcat, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 11,1% fiecare.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în intervalul 1 ianuarie – 31 octombrie 2015, comparativ cu perioada similară din 2014, a înregistrat o creştere cu 7,4% datorită majorării vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (17,1%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (5,8%) şi vânzărilor de produse nealimentare (0,9%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în primele zece luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2014, a înregistrat o creştere cu 6,9%, datorită majorării vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (16,3%), comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (5,7%) şi vânzărilor de produse nealimentare (1,1%).

În octombrie 2015, comparativ cu septembrie 2015, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a crescut pe ansamblu cu 0,4%, ca urmare a majorării comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (6,2%). Scăderi au înregistrat vânzările de produse nealimentare (cu 2,3%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 0,3%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2015, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 0,7%, ca urmare a majorării comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 5,1%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 0,4%). Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,5%.

În octombrie 2015, raportat la octombrie 2014, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a înregistrat o creştere cu 11,1% ca urmare a majorărilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 23,8%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 8,6%) şi la vânzările de produse nealimentare (cu 3,3%).

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna octombrie 2015, comparativ cu luna octombrie 2014, a înregistrat o creştere cu 11,1% ca urmare a majorărilor înregistrate la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (cu 25,1%), comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (cu 11,3%) şi la vânzările de produse nealimentare (cu 3,9%).