Vânzările de alimente, băuturi, tutun şi carburanţi au urcat cifra de afaceri din comerţ, cu 4,3%, în primele patru luni

Economica.net
04 06. 2015
comert_5676543567_80939200

În aprilie 2015, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a urcat faţă de luna precedentă atât ca serie brută, cu 7,1%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,1%, iar raportat la aprilie 2014 creşterile au fost de 7,1%, ca serie brută, şi de 7,5%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

În primele patru luni ale anului în curs, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, a consemnat o creştere cu 4,3% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 9,4%, şi a comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu 6,8%. Vânzările de produse nealimentare au scăzut cu 0,9%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a urcat cu 4,4% în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie 2015, raportat la perioada similară din 2014 pe fondul creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 8,2%, a comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu 5,2%, şi a vânzărilor de produse nealimentare, cu 0,1%.

În aprilie 2015, comparativ cu martie 2015, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută a crescut pe ansamblu cu 7,1%, ca urmare a creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu 12,7%, vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 6,2%, şi vânzărilor de produse nealimentare, cu 4,9%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna aprilie 2015, comparativ cu luna precedentă, a crescut cu 3,1% pe fondul creşterilor consemnate la vânzările de produse nealimentare, cu 2,4%, la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu 0,6%, şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 0,3%.

Volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în aprilie 2015, comparativ cu aprilie 2014, a înregistrat o creştere cu 7,1% ca urmare a majorărilor raportate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu 14,9%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 10,8%, şi la vânzările de produse nealimentare, cu 0,3%.

În aprilie 2015, comparativ cu luna similară din 2014, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 7,5% pe fondul creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate, cu 13,4%, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun, cu 8,9%, şi la vânzările de produse nealimentare, cu 2,2%.