Vânzările de autoturisme au scăzut cu 55%. Vânzările de camioane au crescut cu 55%

Economica.net
06 02. 2012

„În anul 2011, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat o scădere cu 42,2% faţă de anul 2010, iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 54,6%” informează Institutul Naţional de Statistică (INS). La categoria autoturisme s-a înregistrat o scădere cu 54,8%, scăderi înregistrându-se şi la categoriile autobuze şi microbuze. Nici vânzările de mopede şi motociclete nu au stat mai bine anul trecut. În 2011 s-au vândut cu 44,2% mai puţine mopede faţă de anul 2010, iar scăderea vânzărilor de motociclete a fost de 16,3%. „În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, acestea au fost superioare cu 45,8% faţă de trimestrul IV al lui 2010, cea mai semnificativă valoare a creşterii înregistrându-se la categoria autocamioane, cu 54,5%” mai arată INS. Faţă de trimestrul III 2011, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 15,3% în trimestrul IV 2011, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au crescut cu 12,6%.