Vânzările de autoturisme Dacia în UE au crescut cu 7,4%, în ianuarie

Economica.net
17 02. 2015
dacia_duster_60086000

Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat, în ianuarie, la 30.742 de unităţi, în creştere cu 7,4% faţă de perioada similară din 2014 (28.634 vehicule). În 2014 au fost vândute 359.141 de autoturisme marca Dacia în UE, un avans de 23,9% faţă de 2013, scrie Agerpres.

Grupul Renault a raportat un avans al livrărilor de 10,1% luna trecută, la 96.852 unităţi.

Vânzările grupurilor auto germane Volkswagen şi Daimler au crescut cu 6,6% şi, respectiv, 14,8%, livrările Ford şi Toyota au urcat cu 5,4% şi, respectiv, 8,5%. PSA Peugeot Citroen a raportat un declin al livrărilor de 1,5%

Statisticile vizează pieţele auto din 29 de state europene, din care 26 provin din Uniunea Europeană, fără Malta, iar trei state sunt participante la Acordul European de Comerţ Liber (EFTA), respectiv Islanda, Norvegia şi Elveţia.