Vânzările de autoturisme noi cresc, dar maşina germană second-hand rezistă
Piaţa de autoturisme noi a creascut, în primele şase luni ale anului, cu 27%, până 31.000 de maşini, după o evoluţie foarte bună în luna iunie, când creşterea faţă de aceeaşi lună a anului trecut a fost de 75%, potrivit datelor de la Serviciul de Înmatriculări şi Permise Auto.
Piaţa de autoturisme second-hand a scăzut, la nivelul primei jumătăţi de an, cu 3%, chiar dacă la nivelul lunii iunie s-a consemnat o creştere de 12%. În ciuda scăderii, românii au înmatriculat în primele şase luni ale anului, de trei ori mai multe maşini second hand decât maşini noi: peste 98.000 de bucăţi.
Scăderea pieţei second hand nu s-a simţit prea tare în cazul maşinilor vechi preferate de români, adică cele germane.
Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, continuă să fie cea mai înmatriculată maşină veche din România. În primele şase luni, au fost înscrise în circulaţie circa 27.600 de autotuturisme VW, cu circa 10% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut-volum destul de apropiat de cel al întregii pieţe de maşini noi.
Opel, a doua în topul mărcilor preferate de români când vine vorba despre maşini la mâna a doua, a consemnat o creştere modestă, de nici 1%, până la aproape 17.800 de vehicule înscrise în primele trei luni.
Producătorul american Ford este al treilea în clasamentul preferinţelor românilor amatori de second-hand. Însă aici s-a consemnat o scădere. Au fost înscrise doar circa 11.500 de maşini, cu 5% sub nivelul primelor şase luni ale anului trecut.
Pe locul patru în clasamentul de înmatriculări second-hand se află marca Audi. Şi aici a fost consemnată o scădere, semnificativă, de data asta. S-au înscris mai puţin de 6.500 de maşini marca Audi, cu aproape 9% mai puţin decât volumul aferent primelor şase luni din 2013.
Top 5 al mărcilor preferate de români atunci când vine vorba despre înmatriculări de vehicule second-hand este completat tot de o marcă germană, BMW. Amataorii de bavareze second-hand au înmatriculat în primele şase luni ale anului aproape 6.300 de autoturisme, o cifră aproape egală (scădere de 0,68%) cu cea consemnată în primele şase luni ale anului trecut.