Vânzările de autovehicule au scăzut cu 18,5% în primele şapte luni, la 50.000 de unităţi

Vânzările de autoturisme şi vehicule comerciale au scăzut cu 18,5% în primele şapte luni din 2012, la 50.003 unităţi, potrivit APIA, care subliniază adâncirea crizei pe care o traversează sectorul auto din România şi necesitatea unor măsuri urgente de stimulare a achiziţiei de autovehicule noi.
Economica.net - lun, 13 aug. 2012, 15:01

„Este adevărat ca şi în alte state membre ale UE, piaţa auto înregistrează scăderi record (Portugalia, Grecia, Italia, Franţa), dar acestea vin după doi ani (2010, 2011) caracterizaţi de o oarecare stagnare. În plus, trebuie reţinut şi aspectul că tragem cu acest prilej un semnal de alarmă asupra faptului că, din 2008 şi până acum, scăderea pieţei auto din România este de 76% (pentru
perioada ianuarie – iulie), în timp ce media UE este de doar – 20%”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).

În perioada analizată, autoturismele au înregistrat o scădere de 20,5%, atingând un volum de 41.553 de unităţi.

La autoturisme, în primele şapte luni topul pe mărci este format de Dacia, cu 11.006 unităţi vândute (26,5% din total), urmată de Volkswagen (4.745 unităţi / 11,4%), Skoda (3.958 unităţi / 9,5%), Renault (2.787 unităţi / 6,7%), Ford (2.727 unităţi/ 6,6%) şi Hyundai (1.778 unităţi / 4,3%).

Pe modele, primul loc este deţinut de Dacia Logan, cu un volum total de 5.534 unităţi vândute, urmat de Dacia Duster cu 3.118 unităţi, Skoda Octavia (2.089 unităţi) şi Renault Clio şi Logan
MCV.

În funcţie de tipul de combustibil, raportul dintre diesel şi benzină este favorabil motoarelor diesel, care înregistrează o cotă de piaţă de 50,3%, faţă de 41,3% în 2011.

Livrările către persoanele fizice au scăzut constant pâna la nivelul lunii iunie, când au înregistrat o cotă de doar 31%, restul de 69% fiind achiziţionate de către persoanele juridice, cotǎ care a rămas nemodificatǎ în luna iulie, potrivit APIA, care susţine că la această situaţie contribuie şi valoarea scăzută a Programului „Rabla” din acest an.

În ceea ce priveşte vehiculele comerciale uşoare (LCV), acestea au înregistrat în primele şapte luni o scădere de 6,8%, pe mărci primele locuri fiind ocupate de către Ford, Dacia, Renault, Volkswagen şi Fiat, acestea acoperind peste 66% din totalul pieţei.

„Deşi în luna iulie s-au produs cu 25% mai multe autovehicule decât în luna precedentă (28.068 unităţi), datorită scǎderilor de până acum, cele 192.658 unităţi fabricate în 7 luni arată o scădere cu 4,3% faţă de perioada similarǎ a anului precedent. Este de remarcat la acest capitol faptul că, începând cu această lună, au fost raportate primele unităţi Ford B-Max construite în uzina de la Craiova (546 unităţi). Pe segmente, avem scăderea înregistrată de către autoturisme de doar 2,2%, şi cea mult mai importantă a vehiculelor comerciale uşoare de 28,5%, aceasta din urmă datorată
absenţei în 2012 a producţiei modelului Transit Connect pe care îl realiza Ford anul trecut”, se arată în comunicat.

În privinţa exporturilor, APIA arată că a fost înregistrată o creştere generală de 7% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, la un volum total de 192.046 unităţi. Livrările de autoturisme au urcat cu 10,1% (181.941 unităţi), în timp ce la vehiculele comerciale s-a înregistrat o scădere de 28,7% (10.105 unităţi).

În primele şapte luni ale anului au fost exportate 88.420 unităţi Duster (48,6% din numărul total de autoturisme exportate), urmat de Sandero şi Logan MCV.

Asociaţia subliniază creşterea extrem de puternică a numărului de vehicule rulate intrate până acum în parcul naţional, atât autoturisme (+76,4% faţă de 2011 şi un volum 89.261 unităţi, faţă de
doar 41.553 noi), cât şi la vehicule comerciale (+63,4% faţă de 2011 şi volum de 23.988 de unităţi, faţă de doar 8.450 noi).

APIA consideră că, în condiţiile în care piaţa înregistrează în continuare scăderi, sunt necesare măsuri urgente de stimulare a achiziţiei de autovehicule noi, în special taxa pe emisii poluante şi programul „Rabla”.

„Cel mai important este însă taxa pe emisii poluante care, în structura sa, ţine cont atât de nivelul emisiilor poluante, cât şi de cel al emisiilor de CO2 al autoturismelor fiind, în principiu, un instrument indispensabil atingerii obiectivului de înnoire a parcului auto naţional. Din datele de până acum, constatǎm însă că acest instrument nu este deloc privit favorabil de cǎtre autorităţi devenind, în timp, mai puţin eficient în a limita intrările de autovehicule vechi şi poluante în parcul naţional, mai ales după reducerea cuantumurilor taxei cu 25%, aplicată la începutul anului 2012 (în 7 luni au fost înmatriculate cu 2,3 ori mai multe vehicule de ocazie decât noi)”, se spune în comunicat.

Potrivit APIA, cele două instrumente pot genera în continuare efecte pozitive la nivelul încasǎrilor bugetare şi a numǎrului şi stabilitǎţii locurilor de muncǎ în mǎsura în care sunt gestionate corespunzǎtor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...