Vânzările de bere în Germania au revenit pe un trend descrescător după o scurtă relansare post-Covid

Vânzările berarilor şi distribuitorilor de bere din Germania au revenit pe trendul lor descrescător în primele şase luni ale anului, după ce în 2022 şi-au revenit puţin graţie eliminării restricţiilor introduse din cauza Covid-19, arată cifrele oficiale publicate marţi, informează AP, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 01 aug. 2023, 11:59
Vânzările de bere în Germania au revenit pe un trend descrescător după o scurtă relansare post-Covid

În perioada ianuarie-iunie 2023, vânzările de bere au scăzut până la 4,2 miliarde de litri, cu 2,9% mai puţin decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, a informat Oficiul federal de statistică. Cifra include atât vânzările interne cât şi exporturile de bere germană, precum şi berea importată din alte state membre ale Uniunii Europene şi vândută în Germania. Însă sunt excluse berea fără alcool şi berea importată din ţările din afara blocului comunitar, scrie Agerpres.

Vânzările din interiorul Germaniei, care au fost responsabile pentru 82% din cantitatea totală, au scăzut cu 3,5% în ritm anual până la 3,4 miliarde litri. Exporturile au scăzut foarte puţin, în condiţiile în care berarii germani au exportat 404 milioane de litri de bere în alte ţări membre UE, o scădere de 0,4%, precum şi 347,9 milioane de litri de bere către state din afara UE cu 0,2% mai puţin decât în perioada similară a anului trecut.

Berarii germani se luptă cu un trend descrescător de lungă durată care este alimentat de îngrijorările cu privire la efectele alcoolului asupra sănătăţii şi alţi factori, chiar dacă anul trecut s-au bucurat de o uşoară relansare a vânzărilor, după ce restaurantele şi barurile au fost închise pentru lungi perioade de timp în 2020 şi 2021. Per total, vânzările de bere din primul semestru din 2023 sunt cu 12,2% mai mici decât în urmă cu un deceniu.

Separat, Oficiul federal de statistică a anunţat marţi că o cantitate de 474 milioane de litri de bere fără alcool a fost produsă anul trecut în Germania, de aproape două ori mai mult decât în urmă cu un deceniu. Însă este vorba totuşi de o cantitate foarte mică faţă de cele peste 7,6 miliarde de litri de bere cu alcool care a fost produsă anul trecut în Germania, potrivit Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Ilie Bolojan: Este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita de pensionare la care se pensionează toţi românii
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi, că este nevoie ca vârsta de pensionare să fie dusă la limita la care se pensionează toţi românii şi că ar trebui să se analizeze şi dacă aceia......
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor privind securitatea națională
Administrația Trump vrea să le interzică investitorilor chinezi să cumpere terenuri agricole în SUA, din cauza preocupărilor ...
Washingtonul vrea să interzică investitorilor chinezi să achiziţioneze terenuri agricole americane, invocând o problemă ...
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Autostrada Moldovei A7: Mega-podul peste râul Buzău va fi dat în trafic săptămâna viitoare
Săptămâna viitoare urmează să fie dat în trafic mega-podul peste râul Buzău construit de UMB, au spus pentru ECONOMICA.NET ...
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Rompetrol are un nou director general, Sorin Graure. El a mai deținut funcția în urmă cu mai bine de zece ani
Compania Rompetrol Rafinare S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că Sorin Graure ...