Vânzările de gaze ale OMV Petrom au scăzut cu 22,7% în trimestrul al treilea

Economica.net
20 10. 2014
crude_oil_pipe_50739000

În trimestrul al treilea al anului precedent, vânzările de gaze ale companiei fuseseră de 11,24 TWh.

De asemenea, comparativ cu al doilea trimestru al acestui an, vânzările sunt mai mici tot cu 22,7%.

La nivelul întregului grup OMV, valoarea indicatorului a crescut cu 37,2% în trimestrul al treilea din 2014, comparativ cu perioada similară din 2013, ajungând la 117,92 TWh, faţă de 85,94 TWh.

‘Piaţa de gaze şi electricitate a rămas provocatoare. Vânzările totale au crescut semnificativ faţă de Q3/13, iar acest lucru se datorează doar faptului că au crescut volumele comercializate. Businessul de furnizare, marketing şi trading a fost îmbunătăţit în special în urma renegocierii contractelor cu Gazprom şi Statoil. Acest lucru a fost compensat parţial de scăderea volumelor de gaze şi de marje din România, precum şi de scăderea marjelor pe piaţa din Turcia, unde s-au înregistrat costuri suplimentare din cauza cursului de schimb nefavorabil dintre dolar şi lira turcească’, se arată în documentul citat.

În ceea ce priveşte finalizarea programului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi din România, acest lucru a dus la îmbunătăţirea marjelor de rafinare, susţin oficialii OMV.

‘Finalizarea cu succes a acestui program aduce un plus de circa 5 dolari pe baril la standardul de profitabilitate al rafinăriei Petrobrazi. Acest lucru echivalează cu o creştere a valorii indicatorului cu circa 1 dolar pe baril per totalul activelor de rafinare deţinute de grup (grupul OMV – n.r.)’, se mai precizează în raport