Vânzările de maşini electrice şi hibrid au crescut, în România, cu peste 125%, în primele 11 luni (APIA)

Economica.net
24 12. 2017
electric_car_20120917_andrew_hood_39568400_56550500

În perioada ianuarie – noiembrie 2017, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor la nivel naţional a fost de 2%, iar comercializarea de maşini hibride s-a majorat cu 120,4%. La nivelul lunii noiembrie, au fost comercializate 276 de maşini electrice şi hibride, în scădere cu 6,44%, comparativ cu luna anterioară, când s-au înregistrat 295 de exemplare vândute.

În clasamentul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele 11 luni din 2017, primul loc a fost ocupat de BMW, cu 131 de unităţi, urmat de Mercedes-Benz (60 de exemplare), Volkswagen (52), Renault (51), Mitsubishi (26), Audi (14), Porsche (11), Volvo (9) şi Kia (7)

Totodată, cele mai multe maşini hibride vândute în România, din ianuarie până în noiembrie, au fost înregistrate de Toyota (1.771 de unităţi), iar clasamentul continuă cu: Lexus (140 de exemplare), Kia (22) şi Mercedes-Benz (două unităţi). Statistica APIA arată că, la nivelul anului trecut, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România s-a situat la 1.195 de unităţi, în creştere cu 205% faţă de anul 2015.

În prezent, se derulează o nouă ediţie a Programului „Rabla Plus”, demarat în data de 10 mai 2017, destinat achiziţionării de maşini prietenoase cu mediul.

Recent, Ministerul Mediului a anunţat modificarea Ghidului Programului „Rabla Plus”, pentru a deveni mai accesibil pentru românii care îşi doresc să îşi achiziţioneze maşini electrice. Astfel, „venind în întâmpinarea solicitărilor primite, a fost introdusă o nouă categorie de autovehicule finanţate prin Program şi anume cvadriciclurile electrice, care vor putea fi achiziţionate începând cu 1 ianuarie 2018. De asemenea, pentru a se asigura o utilizare eficientă a sumelor alocate finanţării întregului Program, s-a introdus un procent maxim de finanţare de 50% din preţul de achiziţie a autovehiculelor electrice, ţinând cont de valoarea ecotichetului, de aproximativ 10.000 euro, raportată la preţurile existente pe piaţă”.

O altă modificare la Programul „Rabla Plus” este eliminarea termenului de 31 decembrie până la care pot fi emise facturile de achiziţie a autovehiculelor electrice noi, ţinând cont de perioadele mari de timp necesare producătorilor pentru livrarea autovehiculelor respective. În acest context, facturile vor fi emise în termenul de 180 de zile de valabilitate a notelor de înscriere a persoanelor fizice şi juridice, fără a mai fi condiţionată livrarea autovehiculelor până la sfârşitul anului fiscal.

Prin intermediul programului „Rabla Plus”, valoarea ecotichetului acordat celor care vor să-şi achiziţioneze un autovehicul nou 100% electric este, în acest an, de 10.000 de euro, iar pentru cele hibrid plug-in de 4.500 euro.