Vânzările de PC-uri au atins cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani
Potrivit Gartner, un număr de 64,8 milioane de PC-uri au fost vândute în primul trimestru al acestui an, în scădere cu 9,6% în ritm anual, fiind pentru prima dată după anul 2007 când coboară sub pragul de 65 de milioane de unităţi.
Mai pesimişti, analiştii de la International Data Corporation (IDC) susţin că scăderea vânzărilor a fost şi mai mare (minus 11,5%), doar 60,6 milioane de PC-uri fiind livrate la nivel mondial în primele trei luni ale acestui an.
‘Deprecierea monedelor locale în raport cu dolarul american a continuat să joace un rol important în scăderea livrărilor de PC-uri. Toate regiunile importante au înregistrat scăderi în ritm anual, cea mai puternică scădere fiind înregistrată în America Latină, unde livrările de PC-uri au scăzut cu 32,4%’ a declarat analistul Gartner, Mikako Kitagawa.
La rândul lor, analiştii IDC estimează că lansarea sistemului de operare Windows 10 ar urma să se reflecte în achiziţiile de PC-uri abia la finalul acestui an, în timp ce în primul semestru piaţa de PC-uri va una relativ slabă în condiţiile în care companiile testează încă trecerea la dispozitivele care utilizează Windows 10.
În rândul producătorilor, grupul chineze Lenovo a rămas lider mondial cu o cotă de piaţă de 19,3% potrivit Gartner, şi una de 20,1% potrivit IDC, chiar dacă vânzările sale au scăzut cu 7,2% până la aproape 12 milioane unităţi.
Pe locul al doilea se situează HP cu o cotă de piaţă de 17,6% (19,2% potrivit IDC), urmat de Dell cu 14,1% ( 14,9% potrivit IDC). Pentru ultimele două poziţii din top cinci se luptă grupul taiwanez Asus şi cel american Apple. În timp ce Gartner susţine că Asus (8,3%) devansează Apple (7,1%), pentru IDC ordinea este inversă: Apple (7,4%) are un uşor avans faţă de Asus (7,2%).