Vânzările de vin cresc în perioada sărbătorilor pascale cu 30-40%

Vânzările de vin cresc în perioada sărbătorilor pascale, în medie, cu 30-40%, comparativ cu o lună normală, producătorii mici înregistrând, însă, şi creşteri de 100% în aceste zile, a declarat pentru AGERPRES Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului Naţional al Viei şi Vinului (PNVV).
Economica.net - mie, 01 mai 2013, 13:38
Vânzările de vin cresc în perioada sărbătorilor pascale cu 30-40%

„Piaţa vinului din România a scăzut de la 500 de milioane de euro, la numai 300 de milioane de euro, iar vinurile premium deţin doar 5-7% din totalul pieţei. În general, în această perioadă a sărbătorilor pascale se înregistrează o creştere a vânzărilor de vin, şi în special de vin roşu, în medie, cu 30-40% comparativ cu o lună normală, însă micii producători ating şi o dublare a vânzărilor pe acest segment. Din păcate, la raft se remarcă o invazie de vin ieftin, sub 3 lei, în timp ce vinurile îmbuteliate au cotă foarte mică, de sub 5%”, a spus Ovidiu Gheorghe.

Deşi şeful PNVV a precizat că vânzările totale de vin din această perioadă sunt imposibil de exprimat în cifre, producătorii afirmă că românii consumă circa 600.000 hectolitri de vin, dintr-o producţie anuală de 4,5 milioane hectolitri.

România aduce şi din import cantităţi mari de vin, respectiv din Spania şi Italia, şi chiar din Macedonia. „Din păcate au crescut importurile de vin, dar mai mult pe categoria de vinuri ieftine aduse din Spania şi Italia şi chiar din Macedonia, ţară care a avut un contingent de liber schimb”, a subliniat şeful PNVV.

Potrivit datelor PNVV, consumul pe locuitor a scăzut de la 27 de litri anual, la aproximativ 22 – 25 de litri, din cauza reducerii puterii de cumpărare, vinurile albe de consum fiind preferate de români în procent de 60%. Cu toate acestea, România rămâne în top zece consumatori mondiali de vin, din punct de vedere al consumului fiscalizat, chiar dacă a ieşit din topul primilor zece producători mondiali de vin, conform statisticilor Organizaţiei Internaţională a Viei şi Vinului (OIV).

În ceea ce priveşte comerţul cu vinuri, statisticile relevă că România importă cantităţi mult mai mari decât exportă, specialiştii din domeniu afirmând că România nu are vocaţie de exportator. Marii producători autohtoni de vin consideră că nu partenerii externi ar fi problema, ci preţurile extrem de mici obţinute pe piaţa externă pentru vinurile româneşti de calitate.

Datele Ministerului Agriculturii arată că România a importat anul trecut circa 54.529 tone de vin obţinut din struguri proaspeţi, o cantitate de aproape cinci ori mai mare decât cea exportată, care a totalizat numai 11.382 tone în 2012.

Consumul anual de vin în România reprezintă doar jumătate din consumul ţărilor dezvoltate, care se ridică la peste 50 de litri/locuitor. De exemplu, în Franţa se consumă 58 litri/cap de locuitor, iar în Italia 53 de litri/cap de locuitor. În Statele Unite, însă, se consumă doar 13 litri/cap de locuitor.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...