Vânzările Farmec au crescut anul trecut cu 16%
„Chiar dacă în ultimii doi ani cifra de afaceri a Farmec a crescut cu peste 10%, anul acesta suntem mai ponderaţi în estimări şi am bugetat o creştere doar cu 5%. Considerăm că 2012 va fi un an dificil pentru toată economia românească, indiferent de piaţa pe care activăm. Vom continua strategia de lansare de noi game de produse şi avem un plan de investiţii pus la punct, dar rămânem precauţi”, a declarat într-un comunicat directorul general al companiei, Mircea Turdean.
Farmec va investi în 2012 circa 600.000 de euro, în achiziţia de echipamente tehnologice, modernizarea liniilor de producţie şi amenajarea spaţiilor de birouri.
Compania arată în comunicat că, potrivit datelor furnizate de agenţia de cercetare Nielsen, Farmec a fost anul trecut lider de piaţă pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, cu o cotă de 21,8% din punct de vedere cantitativ, şi pe cel al tratamentelor de păr – cotă de 28,35% valoric şi 16,05% cantitativ.
Farmec Cluj-Napoca a fost privatizată în anul 1995, prin metoda MEBO, şi are capital românesc, singurul acţionar fiind PAS Farmec.