Vânzările Ford în Europa au crescut cu 10,5%, în primul semestru
În primele şase luni ale acestui an, Ford a livrat pe principalele sale 20 de pieţe auto europene (printre care se numără şi România) un număr de 668.800 de autoturisme, în condiţiile în care vânzările înregistrate de noul sedan Mondeo au crescut cu 55%, iar în cazul SUV-ului Kuga livrările au crescut cu 24%. De asemenea, Ford a anunţat că a primit peste 6.700 comenzi din Europa pentru noul automobil sportiv Mustang, care va începe să fie comercializat din vara acestui an.
Directorul de marketing pentru Europa de la Ford, Roelant de Waard a apreciat că creşterea vânzărilor se datorează atât liniei de modele Ford cât şi relansării economiilor care au avut cel mai mult de suferit în timpul crizei financiare, precum Italia, Spania, Portugalia şi Irlanda.
‘Acum au început să-şi revină. Nu chiar la nivelul de dinaintea crizei, dar vorbim de creşteri sănătoase de ordinul a 20% şi, în plus, ne-a crescut şi cota de piaţă graţie produselor noastre’, a declarat Roelant de Waard. Acesta a adăugat că din ce în ce mai mulţi clienţi preferă versiunile mai scumpe ale oricărui model.
În prezent, economia europeană înregistrează o creştere solidă după ce s-a confruntat cu o criză a datoriilor în mai multe state membre ale zonei euro.
În primul trimestru al acestui an, Ford a înregistrat pierderi înainte de taxe în valoare de 185 milioane de dolari în Europa.
În România, Ford a început producţia la fabrica din Craiova în 2012, odată cu lansarea modelului B-Max, primul produs al acestei fabrici şi primul autovehicul românesc de 5 stele EuroNCAP. Tot în 2012, Ford a demarat la Craiova şi producţia motorului EcoBoost.