Vânzările Ford în Europa au crescut cu 17% în februarie
Pe toate cele 50 de pieţe europene, Ford a livrat luna trecută 104.500 de vehicule, iar cota de piaţă a urcat cu 0,4 puncte procentuale, la 7,3%.
Pe principalele 20 de pieţe auto europene (printre care se numără şi România), compania americană a vândut 91.700 de vehicule în februarie, în creştere cu 18% faţă de perioada similară din 2015. În primele două luni din acest an, livrările Ford au ajuns la 188.700 vehicule, sunt cele mai mari vânzări Ford pentru lunile ianuarie şi februarie din 2010.
Modelul subcompact Fiesta a fost cel mai bine vândut model în februarie (20.400 unităţi), pe locul doi fiind Focus (14.500 unităţi). Cea mai mare creştere procentuală a fost înregistrată de modelul S-Max, vânzările urcând la 2.900 de unităţi, de la 900 unităţi în februarie 2015.
Ford Motor are aproximativ 197.000 de angajaţi şi 67 de fabrici în întreaga lume.
Ford va renunţa la unele modele în Europa pentru a lansa cinci SUV-uri noi sau restilizate în următorii trei ani, pe fondul majorării cererii pentru aceste vehicule profitabile pe plan global, în urma declinului preţului la ţiţei, a afirmat în 3 februarie Jim Farley, şeful operaţiunilor europene.
Compania va adăuga produse noi sau restilizate, cum ar fi SUV-urile Kuga şi Edge, modelul de vârf Focus RS şi vehicule electrice şi hibride, pentru a majora pe termen lung marja profitului operaţional la 6 – 8%, de la 1% anul trecut, a anunţat Jim Farley.
Ford continuă programul de restructurare în urma căruia grupul auto a închis trei fabrici din Europa (una în Belgia şi două în Marea Britanie) şi a concediat sute de angajaţi.
Programul a stabilizat operaţiunile Ford în Europa şi a ajutat la majorarea gradului de utilizare a capacităţilor de producţie la aproximativ 90%. La unele dintre fabricile Ford, inclusiv cea din Valencia (Spania), se lucrează şase zile pe săptămână în trei schimburi, dar uzina din România, unde este produs modelul B-Max, încă nu funcţionează la capacitate optimă, a declarat Farley.
Acesta a adăugat că Ford va concedia în Europa sute de angajaţi din structurile administrative pentru a-şi reduce anual costurile cu 200 milioane de dolari. Majoritatea celor 10.000 de angajaţi ai Ford din Europa sunt în Marea Britanie şi Germania.
Ford obţine aproximativ 19% din venituri din Europa, unde a redevenit profitabil anul trecut, după ce în perioada 2012 – 2014 a înregistrat pierderi de peste trei miliarde de dolari. Compania a raportat un profit operaţional înainte de taxe de 259 milioane de dolari în 2015, după majorarea vânzărilor cu 10%, la aproximativ 1,5 milioane de vehicule.
Ford, al doilea mare producător auto din SUA, este prezent şi pe piaţa din România.