Vânzările GSK România au scăzut uşor anul trecut, din cauza competiţiei medicamentelor generice
Şi cota de piaţă s-a redus de la 6% în 2011 la 5,4% anul trecut.
„Pe Cegedim am avut o scădere. A crescut competiţia genericelor (copii ale medicamentelor originale – n.r.), iar în România nu am avut opţiuni cu care să le înlocuim, pentru că lista de compensare a fost închisă. Acum, sperăm că lista de medicamente compensate se va redeschide şi vom lansa 12 produse noi. Majoritatea sunt oncologice”, a declarat Prigent.
Şi în primele trei luni din acest an, vânzările GSK România au continuat să scadă, cu 16,5%, la 151,9 milioane lei, de la 182,1 milioane lei în primul trimestru din 2012.
Portofoliul GSK în România cuprinde vaccinuri şi medicamente pentru aparatul respirator, urologie, HIV, hematologie, oncologie şi dermatologie.
Joi, compania a anunţat că este în căutarea unui cumpărător pentru fabrica de medicamente din Braşov, pe care o va închide, în 2015, dacă nu va găsi un investitor.
GSK trebuie să să-şi adapteze capacităţile de producţie în funcţie de produsele pe care le vinde, a declarat Prigent, precizând că decizia a fost luată în urma unei analize globale de scădere a capacităţilor de producţie a formelor solide.
Potrivit reprezentanţilor companiei, GSK va căuta un cumpărător în termen de şase luni, după care, în lipsa acestuia, va începe procedura de închidere, care va fi finalizată la jumătatea anului 2015.
GSK mai deţine în România distribuitorul de medicamente Europharm Distribuţie.
Grupul britanic GSK este al şaselea producător de medicamente la nivel mondial, cu vânzări de 32,7 miliarde dolari anul trecut, potrivit datelor IMS Health. Compania deţine primul loc în topul medicamentelor cu cele mai mari vânzări în 2012 cu produsul Seretide – pentru astm, cu livrări de 8,9 miliarde dolari.