Vânzările H&M din 2012 au crescut cu peste 12%

15 03. 2012
hm_62005400

Grupul H&M a vândut în luna februarie a acestui an, în valoare, cu 13%  mai mult decât în perioada similară a anului trecut, se arată în raportul financiar al companiei. În termeni comparabil din punct de vedere al numărului de magazine, creşterea a fost de 2%. La finele lunii februarie, retailerul deţinea la nivel global 2.491 de magazine, faţă de 2.212 în aceeaşi perioadă a lui 2011. „Vânzările din februarie au fost influenţate în mod pozitiv de încasările din 29 Februarie, care au adus  3 punte procentuale din creşterea totală”, se explică în comunicat.

Spre comparaţie, în februarie 2011, faţă de februarie 2010, creşterea în termeni comparabili a fost de numai 1%, în vreme ce în februarie 2010 vânzările retailerului au fost cu 1% mai mici decât în februarie 2009. Cea mai semnificativă scădere a vânzărilor s-a produs însă în 2009, când vânzările grupului au fost cu 8% mai mici decât în perioada similară a lui 2008.

În primul trimestru financiar al H&M (1 decembrie 2011-29 februarie 2012) vânzările companiei (inclusiv TVA) au totalizat 32,5 milioane SEK (aproximativ 3,6 milioane de euro) în creştere cu 13% raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut sau cu 2% în termeni comparabili din punct de vedere al numărului de magazine.

H&M a deschis primul magazin din România în martie 2011 în centrul comercial AFI Palace din Capitală, iar apoi a urmat o extindere agresivă în urma căreia suedezii au ajuns în noiembrie la 11 magazine. În perioada 1 Decembrie-30 noiembrie 2011, retailerul suedez a vândut în România în valoare de 331 milioane de coroane suedeze, adică în jur de 37,44 milioane de euro.