Vânzările IKEA România au depăşit pragul de 600 milioane lei, în creştere cu 10%
Cu un singur magazin deschis în România, IKEA realizat vânzări depeste 600 milioane de lei, în creştere cu 10,6 faţă de anul anterior de catalog. Până la sfârşitul acestui an, IKEA va deschide şi cel de-al doilea magazin de pe plan local, în Pallady.
„Suntem foarte bucuroși să vedem că IKEA România continuă să fie una dintre piețele cu cea mai rapidă creștere din Europa și asta datorită echipei noastre dedicate din România, care a ajuns acum la aproape 1100 de angajați. Pe măsură ce ne apropiem de deschiderea magazinului IKEA Pallady, am continuat să investim în accesibilitatea gamei noastre pentru cât mai mulți oameni din România prin deschiderea recentă a primelor două puncte de colectare din Timișoara și Brașov, iar noi puncte sunt în curs de dezvoltare în alte trei orașe,” a declarat Stefan Vanoverbeke, Country Retail Manager IKEA SEE.
Din totalul celor 18,6 milioane de produse IKEA care au ajuns în casele românilor, 62,4% au fost articole de mobilier și 37,6% accesorii.
Cea mai bine vândută familie de mobilier de dormitor a fost HEMNES, cu 29.452 de bucăți, în timp ce gama de lenjerii de pat NATTJASMIN a fost cea mai populară în categoria accesorii, cu 68.871 bucăți vândute, iar albul a fost preferat de cei mai mulți dintre cumpărători.
Când vine vorba de IKEA FOOD, cel mai mai bine vândute au fost chifteluțele suedeze cu peste șase milioane de bucăți, în timp ce lungimea de 474 de km a celor aproape trei milioane de hot-dogs vânduți ar acoperi distanța de la București la Constanța dus-întors.
În anul financiar 2018, magazinul IKEA din București a avut 1.092 de angajați în total, o creștere de 57.1% față de anul financiar anterior. Vârsta medie a fost de 34 de ani, iar 87% din totalul angajaților spun că sunt mândri că lucrează pentru IKEA.