Vânzările online de Black Friday vor avea anul acesta o creștere temperată în online – raport
Conform datelor prezentate în cadrul aceluiași eveniment de Valentin Deleanu, Senior Agency Account Strategist Google România, așteptările pentru sezonul de Black Friday și Sărbători sunt per total de creștere temperată, tendință care arată maturizarea pieței de comerț online din România.
Anul trecut, numărul de oameni care declară că au făcut achiziții online de Black Friday a fost în scădere față de 2020, respectiv 53% dintre internauți care spun că au făcut cumpărături online de Black Friday. Conform estimărilor și datelor prezentate de Google, vânzările din retailul românesc sunt per total în continuare în creștere, dar această creștere a fost încetinită odată cu creșterea inflației și odată cu ridicarea restricțiilor pentru sezonul de vară.
Există o creștere de 4% a vânzărilor online de la un an la altul, dar aceasta este mai mică decât creșterile obișnuite din ultimii ani.
Datele legate de căutările realizate de români pe Google arată, de asemenea, o creștere a numărului de căutări legate de Black Friday, dar și un avans al numărului de căutări legate de alte evenimente de shopping cum ar fi Paștele, Crăciunul și Back To School.
De asemenea, se observă un interes în scădere ca număr de căutări în ziua de Black Friday, dar un interes crescut per total perioadă, ceea ce arată că fenomenul de Black Friday nu mai este concentrat în jurul unui singur weekend, ci este răspândit pe întreaga perioadă a lunii noiembrie.
Tot conform datelor prezentate de Google pentru 2021, cumpărătorii online din România au început să planifice din timp cumpărăturile de Black Friday, iar deciziile spontane de achiziție din acest sezon au început să dispară. 67% dintre cumpărătorii online din România au început pregătirile de Black Friday cu mai mult de 7 zile înainte de începerea campaniei în anul 2021, iar specialiștii se așteaptă ca această tendință să fie prezentă și în acest an.
Datele mai arată că, peste 90% dintre achizițiile făcute de cumpărătorii online în acest sezon au fost produse de necesitate sau produse ce trebuiau înlocuite. Majoritatea celor care fac cumpărături în perioada Black Friday cumpără produse pentru ei sau familie, cumpărăturile de cadouri fiind rezervate pentru perioada imediat următoare Black Friday, în perioada dinainte de Sărbătorile de iarnă.