Vară secetoasă la stat: veniturile programate nu s-au făcut. Fonduri europene, nici jumătate. Investiţii, cu zero în faţă
Gradul de realizare a veniturilor bugetare în al treilea trimestru a fost de doar 93,6%.
La impozitul pe profit au fost de 98,4%, din ce era programat. La impozitul pe venit programul a fost depăşit cu 4,2%, dar din influenţa creşterii salariului minim anul acesta şi a salariilor unor categorii de bugetari.
Gradul de realizare al programului de încasări stabilit pentru trimestrul al III-lea la accize a fost de 98%.
Încasările din alte impozite pe bunuri și servicii au fost în sumă de 468,9 milioane lei ceea ce a determinat un grad de realizare de 51,9% a programului trimestrial de încasări, această nerealizare a programului de încasări fiind datorată în principal colectării sub nivelul programat a contribuției datorată pentru medicamente la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (taxa clawback), ca urmare a diminuării valorii consumului medicamentelor compensate, rezultat al reducerii prețurilor acestora începând cu 1 iulie 2015.
Fondurile europene, la sub jumătate din program
Vară secetoasă la investiţii
Cheltuielile pentru investiții (includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne şi externe) în trimestrul al treilea au fost în termeni nominali de 6,3 miliarde de lei, respectiv 0,8% din PIB.