„Resursele de litiu şi nichel sunt nelimitate şi pe baza lor se pot produce anual 13 milioane de maşini electrice. Lucrurile s-au accelerat în domeniul electromobilităţii. Viitorul este zero emisii şi nu pare să existe o altă soluţie. Maşina electrică este o maşină care este propulsată eminamente electric. Discuţia care se naşte este legată de cum aducem, respectiv cum înmagazinăm energie electrică la bordul automobilului. APIA este foarte activă vizavi de programe privind înnoirea parcului auto. Am avut discuţii cu ministrul Mediului, care este un om onest care vrea să facă lucruri. Am fundamentat împreună cu colegii de la ACAROM o strategie ce poate da predictibilitate acestor programe. Credem că trebuie găsită o formulă ca invazia aceasta de maşini vechi şi de motorizări poluante să înceteze. Noi nu putem să acceptăm un lucru: Biblia din punct de vedere ecologic se numeşte CO2. Totul se reduce la CO2. Toată Europa funcţionează cu taxe pe carbon la maşini şi asta nu e o noutate”, a spus Vardie.
În viziunea specialiştilor APIA, orice iniţiativă care limitează numărul de maşini vechi şi foarte poluante care intră in parcul auto naţional, fie prin reintroducerea unei taxe de înmatriculare sau actualizarea impozitului anual, este susţinută de APIA.
„În 2009, vechimea medie a parcului auto din România era de aproximativ 8 ani, în 2022 aceasta a ajuns la 17 ani, cu perspective de a se menţine pe un trend ascendent. Acest lucru este foarte grav, arată cât de aproape suntem de un dezastru ecologic, în condiţiile în care dezastrul demografic a avut deja loc pe fondul siguranţei rutiere deficitare. Pentru evitarea înrăutăţirii acestei situaţii, APIA vine cu o serie de propuneri şi idei către ministere şi organismele guvernamentale (…) APIA sprijină orice iniţiativă care limitează numărul de maşini vechi şi foarte poluante care intră în parcul auto naţional, precum reintroducerea unei taxe de înmatriculare şi actualizarea impozitului anual, ambele bazate pe criterii mediu (emisii de CO2 şi norma de poluare a maşinii). O altă idee ar fi implementarea unui mecanism prin care să se accelereze retragerea din circulaţie a autovehiculelor vechi, în virtutea angajamentului din PNRR care prevede eliminarea din circulaţie a 250.000 de autovehicule uzate, fie prin stimularea financiară a casării, fie prin fiscalizarea suplimentară a maşinilor foarte vechi. Însănătoşirea şi întinerirea parcului auto din România este un obiectiv primordial”, susţin experţii.
Aceştia menţionează că, pe lângă decarbonizare, sectorul auto din România se mai confruntă şi cu alte probleme care afectează într-o măsură mult mai mică alte ţări.
„Este vorba de fenomene nesănătoase şi nesustenabile constatate în numeroase rânduri referitoare la piaţa şi parcul auto din România în privinţa cărora au fost propuse măsuri de contracarare care, în anumite cazuri, s-au şi materializat, de cele mai multe ori fără succes sau cu succes moderat sau de scurta durată: vârsta înaintată a parcului auto; mortalitatea ridicată înregistrată în traficul rutier; gradul de poluare consemnat în marile aglomerări urbane, imputabil în mare măsură parcului învechit”, notează organizaţia.
Printre propunerile APIA se mai află alinierea la tendinţa europeană de apropiere către deţinerea unui parc auto cu zero emisii. „De exemplu, Norvegia îşi propune ca, până în 2025, să fie cumpărate doar automobile verzi, Anglia şi Germania propun ca, până în 2035, să scoată tot ce este poluant din oferta. În acest sens, putem enumera deja câţiva producători care achiesează la aceasta orientare: Jaguar, Volvo, Ford etc.”, susţin specialiştii Asociaţiei.
Totodată, alte iniţiative discutate în cadrul APIA se referă la: susţinerea oricărei tehnologii verzi ce poate determina emisii zero „la ţeavă”, acordarea de bonusuri pentru potenţialii cumpărători care aleg să achiziţioneze un automobil fabricat într-o uzină neutral din punctul de vedere al emisiilor de CO2 sau care înglobează o cantitate importantă de materiale reciclate.
Până în anul 2030, Comisia Europeană doreşte să fie reduse cu 55% emisiile de CO2 provenite de la autovehiculele noi vândute din Europa, faţă de anul 2021 şi să elimine complet aceste emisii ale maşinilor noi, până în 2035.
Înfiinţată în anul 1994, Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) a fost, de-a lungul timpului, principala organizaţie reprezentativă a sectorului auto din România, reunind, in rândurile sale, pe lângă producători şi importatori de autovehicule, o serie de alte companii implicate în viaţa industriei auto naţionale, precum importatori de piese şi accesorii, societăţi de leasing, companii de consultanţă, societăţi de asigurări sau operatori din industria de reciclare.
Organizaţia este partener atât pentru autorităţile centrale cum ar fi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul de Finanţe, Ministerul Transporturilor, cât şi pentru autorităţile locale, pe care le-a sprijinit în elaborarea măsurilor de combatere a poluării provenite de la autovehicule.