Varga: Controalele la ocoalele silvice au constat un prejudiciu de circa 8,9 milioane euro

Un număr de 427 de dosare pentru sesizări penale au fost întocmite în urma controalelor efectuate la nivel naţional, în primele şase luni ale anului, de Inspectoratele Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare, prejudiciul constatat ridicându-se la 39,93 milioane de lei, respectiv aproape 8,9 milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga.
Economica.net - mar, 16 iul. 2013, 19:53
Varga: Controalele la ocoalele silvice au constat un prejudiciu de circa 8,9 milioane euro

„Am cerut Romsilva, în martie, să-şi facă curat la propriu şi la figurat în pădurile administrate. Conducerea instituţiei a înţeles acest mesaj şi a dispus controale în toată ţara la ocoalele silvice şi la direcţiile silvice, pe care, apoi, prin sondaj, le-am verificat şi noi din minister sau chiar eu la faţa locului. Au fost realizate 7.609 controale, alte 6.150 de verificări pentru avize şi scoateri din fond forestier. Au fost întocmite 427 de dosare pentru sesizări penale, prejudiciul creat fiind de 39,928 milioane de lei, adică aproape 8,9 milioane de euro. Au fost aplicate 2.076 de contravenţii în valoare de 7.265.000 lei şi s-au constatat 179.950 de metri cubi de arbori tăiaţi ilegali”, a afirmat Varga.

Potrivit acesteia, au fost soluţionate 782 de reclamaţii şi de sesizări.

„Încă există situaţii în care activitatea angajaţilor ITRSV-urilor este pusă sub semnul întrebării. Sunt şefi de inspectorate care au înţeles că trebuie să realizeze controale eficiente şi să aplice legea în mod eficient. De exemplu, Inspectoratul de la Cluj a făcut controale eficiente, din punctul meu de vedere. Ei au şi 34 de dosare penale întocmite. În judeţele Cluj, Alba, Maramureş, situaţia este îngrijorătoare şi, în perioada următoare, noi, din minister, vom acorda în continuare ajutor pentru a putea finaliza acolo controalele”, a precizat ministrul delegat.

Lucia Varga a atras atenţia şi asupra faptului că s-au înregistrat şi situaţii în care cifrele furnizate de inspectorate sunt, din punctul său de vedere, necorespunzătoare.

„De exemplu, la Suceava, vom face o verificare la faţa locului, pentru a vedea dacă acolo sunt tăieri ilegale atât de puţine, precum mi-au fost semnalate, sau sunt aşa cum au ajuns reclamaţii din zona respectivă”, a adăugat ea.

Şeful de la Ape şi Păduri a adăugat că s-au făcut şi controale încrucişate, unul dintre ele fiind încă în curs de desfăşurare la Bihor, unde participă inspectori din Braşov, pentru a fi siguri de corectitudinea activităţii de control.

Ministrul delegat a mai spus că rapoartele efectuate în urma controalelor vor fi făcute publice, pe măsură ce sunt finalizate. Săptămâna aceasta urmează să se finalizeze raportul în urma controlului din judeţul Cluj, iar săptămâna viitoare pentru Alba, Maramureş şi Suceava. În maximum două săptămâni aceste rapoarte vor fi date publicităţii, a dat asigurări Varga.

„Le-am cerut aplicarea drastică a cadrului legal existent. Din păcate, există situaţii în care constatăm nereguli grave, dar, cu actuala legislaţie, nu putem lua măsurile eficiente pentru a descuraja acele nereguli. Mă refer la tăierile la ras. Sunt cazuri în care, în afară de faptul că am înaintat Parchetului dosarul, fiind considerată infracţiune (tăierea la ras – n.r.), cu actualul cadru legislativ nu s-au mai putut lua şi alte măsuri şi sunt situaţii în care şefii de ocoale au fost sancţionaţi doar cu avertisment sau cu tăiere de 10-20% din salariu, lucru extrem de puţin sancţionat faţă de gravitatea faptei”, a subliniat Lucia Varga.

Te-ar mai putea interesa și
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți până în 2030
Planuri ambițioase pentru Digi în Spania: 10.000 de angajați până la finele anului și 2 miliarde de euro investiți ...
Digi își accelerează planurile de expansiune din Spania și vrea să dubleze dimensiunea rețelei proprii de fibră optică și de telefonie mobilă în următorii ani, a declarat Marius Varzaru,......
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri de miniștri (Video)
USR ia patru ministere în noul Guvern. Comitetul politic a validat decizia de intrare la guvernare și cele patru propuneri ...
Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat sâmbătă cu privire la intrarea la guvernare în coaliţia proeuropeană ...
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial Transporturi
Autostrada Bucureștiului A0: Lotul 3 Sud va fi dat în trafic pe 30 iunie, plus/minus maximum două zile – oficial ...
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu, cel care a promis că va merge zilnici pe lotul 3 Sud al A0, ...
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
MAE: 15 cetățeni români și membri ai famililor acestora au fost evacuați din Iran și au ajuns în România
Cincisprezece cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Iran, anunţă sâmbătă Ministerul ...