Varianta Omicron duce la scăderea preţului petrolului

Cotaţiile ţiţeiului au scăzut cu 15% într-o singură şedinţă, investitorii anticipând noi restricţii, odată cu apariţia variantei Omicron, se arată într-un comunicat al brokerului de burse internaţionale XTB România, remis, vineri, AGERPRES.
AGERPRES - vin, 03 dec. 2021, 13:44
Varianta Omicron duce la scăderea preţului petrolului

Astfel, riscul de fi impuse restricţii suplimentare, similare cu cele de la primul lockdown, a afectat dorinţa de cumpărare a investitorilor. Dacă vaccinurile actuale se dovedesc a fi ineficiente împotriva Omicron, călătoriile vor fi reduse, zborurile vor fi suspendate, oamenii vor rămâne acasă şi cererea de petrol va scădea. Dacă ne uităm la Austria, unde a fost introdus un alt lockdown, mobilitatea a scăzut cu mult sub nivelurile pe care le-am observat acum câteva săptămâni sau chiar înainte de primul val al pandemiei, susţin analiştii

Majoritatea populaţiei ar prefera petrol mult mai ieftin, dar nu şi OPEC+ (cele 13 ţări membre ale OPEC plus alte 10 ţări exportatoare de petrol). Dacă grupul deja vede o supraoferta clară de petrol în Q1 2022, atunci, motivat de o scădere suplimentară a cererii din cauza Omicron, OPEC+ ar putea iniţia şi alte măsuri.

„Vom plăti mai puţin la benzinării? Probabil da! Cu toate acestea, trebuie amintit că preţul benzinei nu depinde numai de preţul petrolului. Componentele preţului benzinei şi motorinei sunt în majoritatea cazurilor: petrolul nerafinat, marja de rafinare, distribuţia şi marketingul, impozitele”, arată analiştii XTB.

În Statele Unite, ponderea ţiţeiului în costul combustibilului este de până la 50%. Pe de altă parte, în ţările care nu produc petrol, costurile de distribuţie şi taxele reprezintă o pondere mult mai mare.

Prin urmare, chiar dacă preţurile sunt acum cu 25% mai mici în comparaţie cu vârful actual al pieţei, preţurile la combustibil vor scădea cu doar câteva procente. De aceea, unele ţări decid să ia alte măsuri, precum reducerea TVA-ului sau a accizelor.

Sezonalitatea indică o cerere limitată la începutul noului an. Într-un astfel de caz, dinamica tendinţei de creştere ar fi oricum încetinită. De aceea, nu ar trebui să ne aşteptăm la eforturi majore din partea OPEC+. Pe de altă parte, grupul ar dori să menţină preţurile în jur de 70-80 de dolari pe baril, ceea ce permite planificarea pe termen lung a viitoarelor proiecte de exploatare. Prin urmare, în viitor, ar trebui să ne aşteptăm la acţiuni suplimentare din partea OPEC+, care vor avea ca scop menţinerea preţului în acest interval.

Pandemia de coronavirus a schimbat multe lucruri în întreaga lume. Din perspectiva investitorului, volatilitatea de pe pieţele financiare nu a fost niciodată atât de mare.

Pe de altă parte, din punctul de vedere al consumatorului, preţurile nu s-au schimbat atât de dramatic într-un timp atât de scurt înainte de COVID-19.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
Cel mai mare baraj hidroenergetic din lume va fi construit în China
China a aprobat construcţia a ceea ce va fi cel mai mare baraj hidroenergetic din lume, demarând un proiect ambiţios la marginea de est a platoului tibetan ce ar putea afecta milioane de persoane......
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Isaac Herzog, președintele Israelului, a cerut ca acordul privind ostaticii să fie încheiat indiferent de mijloace
Preşedintele israelian Isaac Herzog le-a cerut miercuri liderilor ţării să se încheie „prin toate mijloacele" un acord ...
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Ducele de Luxemburg, Henri, va ceda puterea fiului său în octombrie 2025
Abdicarea Marelui Duce de Luxemburg este din ce în ce mai clară. Henri de Luxembourg, care în iunie anul trecut a schiţat ...
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția Toyota a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv, în ciuda creșterii vânzărilor
Producția globală a Toyota Motor a scăzut pentru a 10-a lună consecutiv în noiembrie, deși vânzările sale la nivel ...