Varianta Omicron, larg majoritară în Statele Unite – autorităţi sanitare

Varianta Omicron a devenit larg majoritară în Statele Unite, reprezentând 73,2% din noile infecţii cu COVID-19 în săptămâna încheiată la 18 decembrie, potrivit datelor autorităţilor sanitare americane, scrie AFP.
AGERPRES - mar, 21 dec. 2021, 08:25
Varianta Omicron, larg majoritară în Statele Unite - autorităţi sanitare

Omicron, extrem de transmisibil, a câştigat rapid teren în faţa variantei Delta. Cu o săptămână înainte, reprezentase doar 12,6% din noile infecţii.

În prezent, reprezintă până la 96,3% din cazurile noi în trei state din nord-vestul Statelor Unite (Oregon, Washington şi Idaho), conform Centrelor pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor.

Într-un alt grup de state din sud-est, printre care Florida, Alabama şi Georgia, 95,2% din noile infecţii sunt provocate de Omicron, o proporţie similară altor regiuni ale ţării.

Detectat pentru prima dată în noiembrie în Africa de Sud, Omicron a stârnit îngrijorare şi a înăsprit restricţiile sanitare în întreaga lume.

Statele Unite, însă, nu iau în calcul deocamdată „izolarea”, a declarat purtătoarea de cuvânt a executivului american, Jen Psaki, în ajunul unui discurs mult aşteptat al preşedintelui Joe Biden privind răspunsul administraţiei sale la acest nou val pandemic.

„Vom avea săptămâni sau luni grele pe măsură ce ne apropiem de iarnă”, a avertizat duminică renumitul om de ştiinţă american Anthony Fauci, consilierul Casei Albe pentru criza sanitară, îngrijorat că aproape 50 de milioane de americani eligibili sunt în continuare nevaccinaţi.

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a anunţat luni anularea festivităţilor de Anul Nou prevăzute în oraşul său, iar Forumul Economic Mondial, care urma să se întrunească în perioada 17-21 ianuarie la Davos (Elveţia), a fost amânat.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...