Varoufakis: Acordul Greciei cu Eurogrupul este un tratat de capitulare ce dă o lovitură proiectului european

Economica.net
14 07. 2015
yanis_varoufakis_30726900

Într-un articol publicat marţi pe blogul său, Varoufakis a apreciat că textul comunicatului summitului zonei euro, difuzat luni dimineaţa, seamănă cu ‘un document cu termenii capitulării Greciei’. Documentul este ‘conceput ca o declaraţie ce confirmă că Grecia acceptă să devină vasalul Eurogrupului’, adaugă fostul ministru grec de finanţe, susţinând că este pentru prima dată în istoria ei când Uniunea Europeană a luat o decizie care ‘subminează într-un mod atât de fundamental proiectul integrării europene’. În opinia sa, ‘prin modul în care au tratat cu Alexis Tsipras şi cu guvernul nostru, liderii europeni au dat o lovitură decisivă proiectului european’.

Varoufakis consideră că acest acord nu are nimic de-a face cu economia şi nici cu ‘o agendă de reforme capabilă să scoată Grecia din mocirlă’. ‘Este pur şi simplu o manifestare a unei politici umilitoare’ şi, în plus, o mostră a ‘anulării complete a suveranităţii naţionale’, apreciază economistul grec, care include în postarea sa şi un avertisment: ‘Europenii, inclusiv cei cărora nu le pasă deloc de Grecia, trebuie să fie atenţi’.

Referindu-se la ce ar trebui făcut după semnarea acordului prin care Tsipras a acceptat reforme radicale, Varoufakis estimează că se acordă acum prea multă importanţă posibilei reacţii a deputaţilor la votarea acordului în parlament, în opinia sa fiind mai important să se discute în ce măsură economia greacă are vreo şansă de a-şi reveni prin aplicarea măsurilor cuprinse în respectiva înţelegere, sau dacă ‘predarea’ Greciei nu va agrava şi mai mult o criză fără sfârşit.