Varșovia își propune să reducă deficitul bugetar sub 3% de abia în 2028

Guvernul polonez şi-a prezentat marţi planul de consolidare fiscală în perioadă 2025-2028, conform căruia deficitul bugetar va reveni sub limita cerută de Uniunea Europeană în 2028, iar raportul datorie-PIB în 2030, transmite Reuters, reltează Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 oct. 2024, 21:17
Varșovia își propune să reducă deficitul bugetar sub 3% de abia în 2028

Planul prezentat marţi oferă o imagine asupra măsurilor prin care autorităţile de la Varşovia vor să iasă de sub procedura de deficit excesiv, care a fost reintrodusă anul trecut după ce a fost suspendată în anii de după pandemia de COVID. Procedura cere statelor membre cu un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB să vină cu măsuri pentru a readuce cheltuieile sub control.

Conform planului, deficitul bugetar al Poloniei ar urma să se reducă la 2,9% din PIB în 2028, de la 5,7% din PIB în 2024. De asemenea, autorităţile poloneze se aşteaptă ca raportul datorie-PIB să treacă pragul de 60% în 2026, de la un nivel de 59,8% planificat pentru 2025, urmând a atinge un vârf de 61,3% în 2027, după care va scădea şi va reveni sub pragul cerut în 2030.

„În acest document, în acest plan, am decis o traiectorie pe patru ani. Este important pentru noi să îmbunătăţim aceşti parametri, în special a celor care au legătură cu nivelul datoriei, cât mai rapid posibil. Pentru noi este foarte important ca acest plan, şi soluţiile adoptate, să nu ne limiteze dinamica de creştere economică, să nu ne limiteze investiţiile”, a declarat ministrul Finanţelor, Andrzej Domanski (foto).

Polonia mizează pe o creştere economică de 3,1% în 2024 şi una de 3,9% în 2025.

Domanski a subliniat că deficitul mai mare este cauzat şi de creşterea cheltuielilor militare ale Poloniei, care potrivit planurilor autorităţilor de la Varşovia ar urma să fie majorate până la 4,7% din PIB în 2025, de la 4,2% în acest an.

De asemenea, Domanski a precizat că planul pe patru ani nu include tăierea beneficiilor sociale semnificative introduse de precedentul Guvern. În plus, actualul Executiv nu are de gând să renunţe la promisiunile făcute în timpul campaniei electorale, inclusiv cea referitoare la dublarea pragului de la care se aplică impozitul pe venit personal, până la 60.000 de zloţi (15.294 de dolari).

Acest plan, pentru care Varşovia se aşteaptă să primească aprobarea Comisiei Europene undeva la sfârşitul anului, va avea nevoie să fie aprobat şi de Consiliul UE, înainte de intra în vigoare. Apoi Polonia va prezenta măsurile concrete pe care le va aplica pentru atingerea ţintelor anuale de consolidare.

Sursa foto: Gov.pl

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Comisia Europeană ar putea propune un ajutor care să țină industria auto „ferm ancorată în Europa”
Pe fondul crizei profunde în care se află industria auto din Europa, mai mulți oficiali, inclusiv președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, vor începerea unor discuții pe tema......
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a ...
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...