Vasile Astărăstoae şi-a anunţat demisia de la şefia Colegiului Medicilor din România
Potrivit acestuia, demisia ar urma să fie prezentată în cadrul viitorului Consiliu CMR, care urmează să aibă loc în data de 17 aprilie.
‘Când cineva are de dus o luptă, este bine să nu fie vulnerabil’, a spus preşedintele CMR.
Vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România, Constantin Cârstea, a declarat, la rândul său, pentru AGERPRES, că Vasile Astărăstoae şi-a anunţat intenţia de a demisiona în cadrul şedinţei Adunării Generale a CMR.
‘Domnul profesor a făcut o declaraţie publică în cadrul Adunării Generale a Colegiului Medicilor din România, prin intermediul căreia a anunţat că vrea să demisioneze din funcţia de preşedinte al Colegiului. Declaraţia a fost depusă, urmează a se stabili dacă va fi acceptată sau nu. Domnul Astărăstoae va depune cererea de demisie în cursul săptămânii viitoare. Pe 17 aprilie urmează să fie organizate alegeri la nivelul Consiliului Colegiului Medicilor pentru un nou preşedinte’, a precizat Constantin Cârstea.
Vasile Astărăstoae a demisionat din funcţia de preşedinte al Colegiului Medicilor din România după ce joi magistraţii de la Judecătoria Iaşi au decis condamnarea sa la un an de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Iaşi.
Vasile Astărăstoae a primit condamnarea după ce a fost trimis în judecată pentru că era şi managerul unui proiect derulat prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) la Institutul de Medicină Legală (IML) Iaşi, şi director la IML. Printre cei care au iniţiat şi derulat proiectul, implementat în perioada 1 aprilie 2010-1 aprilie 2013, în valoare de peste 8,7 milioane lei, făcea parte fiica acestuia, avocatul Daniela Astărăstoae. Potrivit rechizitoriului, Institutul de Medicină Legală Iaşi, la a cărei conducere se afla Vasile Astărăstoae, care era şi rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Grigore T. Popa Iaşi, a încheiat un contract de prestări servicii cu Vasile Astărăstoae, în baza căruia încasa lunar o remuneraţie în valoare de 9.000 de lei. În luna februarie, Astărăstoae a demisionat din funcţia de rector al UMF Iaşi.