Vasilescu: Analizăm, urmează să propunem o variantă de plafonare a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului; Grindeanu: Faceţi analiza repede

Ministrul muncii, Olguţa Vasilescu, a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că analizează şi urmează să propună Guvernului introducerea plafonului la indemnizaţia pentru creşterea copilului, 'undeva între 5.000 şi 10.000 lei', menţionând că devine o practică ca angajatorii să plătească salarii mai mari în ultimele luni de sarcină, astfel încât cuantumul indemnizaţiei să crească. 
Economica.net - joi, 11 mai 2017, 15:01
Vasilescu: Analizăm, urmează să propunem o variantă de plafonare a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului; Grindeanu: Faceţi analiza repede

Premierul Sorin Grindeanu i-a solicitat ministrului muncii să facă rapid o analiză pe această temă.

‘Mi-aş dori ca această analiză pe care o faceţi să o facem destul de repede, astfel încât, pe de o parte, să luăm o decizie, dacă e de luat o decizie în acest sens, dar să fim şi noi şi românii informaţi despre anumite decizii pe care putem să le luăm’, a spus premierul.

‘Suntem în analiză să reintroducem plafonul, nu la 3.400 de lei cât a fost, ci undeva între 5.000 şi 10.000 de lei, pentru că nici principiul contributivităţii, nici al solidarităţii sociale nu se poate aplica pentru o indemnizaţie de 35.000 euro pe lună care nu există nicăieri în lume’, a afirmat Olguţa Vasilescu.

Ea a menţionat că în România s-a ajuns în situaţia în care pentru o astfel de indemnizaţie se plăteşte 35.000 euro pe lună pentru o singură persoană, după ce anul trecut s-a scos plafonul care era la 3.400 lei.

‘Am observat că în primele luni din acest an s-a plătit cât pentru întreg anul trecut şi că devine o practică să se plătească salarii mai mari de angajatori în ultimele luni de sarcină, astfel încât şi cuantumul indemnizaţiei să crească sau pentru că se calculează la venit se fac vânzări de imobile şi automat indemnizaţia este mai mare’, a afirmat Olguţa Vasilescu.

Ea a dat exemple de indemnizaţie, printre acestea fiind un avocat în Bucureşti care primeşte 159.348 lei pe lună, deci peste 35.000 euro, iar la Constanţa – pe drepturi de proprietate intelectuală, se plătesc 141.679 lei pe lună.

‘Aş menţiona că avem cereri în analiză cu sume mult mai mari, chiar şi decât acestea prezentate. Primii 10 din acest top de indemnizaţii cu sumele adunate totalizează cât pentru 600 de indemnizaţii medii’, a susţinut ministrul muncii.

Potrivit ministrului muncii, în UE mai multe ţări nu plătesc deloc această indemnizaţie, printre care Marea Britanie, Olanda, Luxemburg, Grecia, Irlanda, Malta, iar în altele această indemnizaţie se acordă, dar media este de 500 euro pe lună. Cel mai mult se acordă în Germania, dar în anumite condiţii, suma de 1.800 de euro pe lună, a precizat Olguţa Vasilescu.

Ea a subliniat că, în ceea ce priveşte contributivitatea, o persoană contribuie cu 0,85% din salariu pentru concediu şi indemnizaţii, dar o astfel de indemnizaţie înseamnă 85% din venit. ‘Pentru ca o persoană care câştigă dintr-o astfel de indemnizaţie un miliard de lei vechi, adică 100.000 lei noi, să ajungă ca suma pe care o ia timp de 2 ani de zile ca indemnizaţie pentru creştere şi îngrijire copil ar trebui să cotizeze timp de 2.400 de luni, ceea ce vă daţi seama că este imposibil’, a mai explicat ministrul muncii.

Olguţa Vasilescu a mai spus că introducerea plafonului peste o sumă, spre exemplu 8.000 lei, nu afectează mai mult de 3% dintre cei care plătesc aceste indemnizaţii.

‘La ora actuală suntem în analiză şi urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare’, a adăugat aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...