Vasilescu: Angajatorii care califică şomeri pot primi de la stat 250 de euro/lunar pentru fiecare persoană angajată
‘La ora actuală există o criză foarte mare de forţă de muncă în piaţă şi noi am pregătit un proiect de lege, inclusiv cu normele de aplicare în acest sens. De mâine dacă vreţi, orice angajator poate să meargă la AJOFM, la oficiile pentru plasarea forţei de muncă din judeţe, şi să ceară de acolo şomeri pe care să-i angajeze, chiar necalificaţi fiind, şi primeşte pentru ei salariul minim pe economie din partea statului, cu finanţare europeană. Avem aproape jumătate de miliard din fonduri europene pentru a plăti aceste salarii, pentru a forma forţa de muncă, pentru că noi avem o problemă în România, din acest punct de vedere’, a spus Olguţa Vasilescu.
Aceasta a dat exemplul unei fabrici de automobile, care în cazul în care are nevoie de strungari poate angaja şomeri pe care îi formează la locul de muncă, iar statul oferă angajatorului 250 de euro pentru fiecare angajat, cu condiţia ca acesta să elibereze după perioada de formare un certificat de calificare în meseria respectivă.
‘Avem cazul unei fabrici de automobile, care are nevoie de strungari, iar în piaţă nu mai sunt strungari la ora actuală şi atunci merge la AJOFM, cere un şomer sau mai mulţi, poate să ceară câţi angajaţi are nevoie, să zicem 10 persoane necalificate, pentru a le angaja şi a le forma la locul de muncă. Statul automat îi plăteşte 250 de euro lunar pentru fiecare dintre aceste persoane angajate. Singura obligaţie a angajatorului este ca peste un an, doi sau trei, depinde cât durează perioada de formare, să-i elibereze un certificat de ucenicie, că este specializat în strungărie, că este deja strungar. În acest moment câştigă angajatul, pentru că el este şomer şi se angajează. Mai mult decât atât, se califică la locul de muncă într-o meserie. Chiar dacă ulterior vrea să plece, el are o calificare. Câştigă şi angajatorul – pentru că statul, practic, îi subvenţionează plata acestui angajat – şi, de asemenea, câştigă statul român, pentru că fără să facă niciun efort financiar, având în vedere că banii provin din fonduri europene, nu mai plăteşte indemnizaţia de şomaj pentru persoana respectivă şi califică în mod gratuit aceea persoană. Mai mult, îi reţine şi partea de contribuţie din salariu. Deci, toată lumea câştigă’, a explicat ministrul Muncii.
Vasilescu a precizat că, până în prezent, au fost foarte multe întâlniri cu mediul de afaceri pe acest subiect şi nu înţelege de ce mediul privat nu vrea să acceseze aceşti bani.
‘De fiecare dată le-am spus acelaşi lucru: ‘Luaţi-ne banii! Nu înţelegem de ce nu vreţi să accesaţi aceste fonduri europene’. Această măsură este valabilă pentru orice fel de activitate, cu condiţia să aibă un furnizor de formare profesională, să fie cineva care să facă şi partea teoretică, însă nici aşa nu avem o problemă, pentru că fie se acreditează la Ministerul Muncii, fie găseşte un ONG de pe piaţă care poate face acest lucru’, a subliniat ministrul Muncii.
De asemenea, Lia Olguţa Vasilescu a adăugat că măsura este valabilă şi pentru tinerii care au facultate, pentru stagiari, pentru aceştia statul oferind 300 de euro lunar.