Vasilescu, BNR: Consiliul Concurenţei a devenit o instituţie prea puternică pentru mediul de afaceri din România

Consiliul Concurenţei a devenit o instituţie prea puternică pentru mediul de afaceri din România, ceea ce ar putea fi un factor inhibator, a declarat, joi, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR) Adrian Vasilescu, la conferinţa PRIA Competition.
Economica.net - J, 11 feb. 2016, 10:11
Vasilescu, BNR: Consiliul Concurenţei a devenit o instituţie prea puternică pentru mediul de afaceri din România

‘Mă îngrijorează faptul că Consiliul Concurenţei a devenit o instituţie foarte puternică. Este ca şi când am avea un campionat de liga B şi un arbitru de talie internaţională. Un Consiliul al Concurenţei prea puternic, care fluieră competent, dar prea sever, s-ar putea să fie şi un factor inhibator’, a spus Vasilescu.

Potrivit acestuia, se vorbeşte în România despre concurenţă, dar nu şi de competiţie.

‘Sigur că avem ieşiri din rând, cazuri de concurenţă neloială, faulturi grosolane. Vorbesc în calitate de consumator când spun că eu consider că băncile ar trebui să bage mâna în buzunar să angajeze psihologi, sociologi, jurişti şi chiar filosofi. Mi-ar plăcea ca şi Consiliul Concurenţei să bage mâna în buzunarul statului şi să angajeze sociologi, psihologi, jurişti şi filosofi’, a continuat Vasilescu.

În altă ordine de idei, consilierul a apreciat, referitor la Legea dării în plată, că textul expunerii de motive nu este unitar cu textul legii, acesta fiind şi motivul pentru care a intervenit Comisia Europeană, iar preşedintele ţării a cerut reexaminarea legii.

‘În plus, trebuie să existe o unitate între această lege şi Directiva Europeană 17/2014, pe care foarte puţine instituţii din România au înţeles-o şi care spune: ‘Umanizaţi piaţa interbancară!’. De aici, de la Directiva 17, este nevoie de umanizare pe toate pieţele, de la cea farmaceutică la piaţa cărnii, de la piaţa calculatoarelor, la cea a pâinii. Umanizarea pieţelor înseamnă să ai grijă de oameni, să ai grijă ce produse le dai să mănânce’, a subliniat reprezentantul BNR.

În opinia sa, şi Consiliul Concurenţei trebuie să intervină în acest sens.

Adrian Vasilescu a participat, joi, la conferinţa PRIA Competition, în cadrul căreia s-au dezbătut noutăţile legislative în ceea ce priveşte concurenţa, precum şi analize şi studii de caz ale celor mai importante investigaţii de concurenţă de anul trecut.

Conferinţa, organizată de PRIA Events, reprezintă cel mai important eveniment dedicat concurenţei şi aduce laolaltă reprezentanţi ai Consiliului Concurenţei şi ai altor autorităţi ale statului, reprezentanţi ai camerelor de comerţ şi ambasadelor, reprezentanţi din domeniul energetic, retail, telecom, sectorul bancar şi piaţa farmaceutică.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...