Vasilescu (BNR): România va intra în recesiune statistică în martie-aprilie

"România nu are cum să nu intre într-o recesiune statistică", declară la RFI consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu. El speră totuşi că la nivelul întregului an 2012, România va înregistra o creştere economică de unul sau două procente.
Economica.net - joi, 15 mart. 2012, 10:52
Vasilescu (BNR): România va intra în recesiune statistică în martie-aprilie

În opinia lui Adrian Vasilescu, „România nu are cum să nu intre într-o recesiune statistică, declarată la 31 martie, adică peste câteva zile. De fapt, nu chiar peste câteva zile, că aşa e în jocul statisticii, cifrele vin mai târziu. Probabil că în aprilie, pe la jumătatea lunii aprilie, o să ştim exact dacă la 31 martie România a intrat în recesiune sau nu. Dar, atenţie, va fi o recesiune statistică!”, scrie RFI Romania.

Ce înseamnă recesiunea statistică? Adrian Vasilescu explică: „În trimestrul trei din anul trecut, am avut o creştere cu mult peste medie, care a determinat minusul din trimestrul patru, printr-un calcul statistic, pentru că la nivelul anului, pe toate cele patru trimestre de anul trecut, noi am ieşit cu o creştere de 2,5. Este una dintre cele mai mari din Europa. Sperăm să ieşim şi anul acesta cu o creştere nu chiar de 2,5%, dar poate 1%, poate 1,5%, poate 1,8% şi asta înseamnă că iar la nivelul anului nu vom avea recesiune, dar având recesiune prin două minusuri, un trimestru lângă un trimestru, nu avem cum să scăpăm, vom fi în recesiune la 31 martie, aşa cred eu”.

Te-ar mai putea interesa și
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
UNTRR anunță efectuarea primei curse sub acoperirea Convenției TIR între România și Iordania, cu tranzitarea Irakului
Uniunea Naţionala a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), în parteneriat cu firma Simon Truck SRL, a lansat prima cursă efectuată sub acoperirea Convenţiei TIR, din România în......
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina și Transilvania sunt favoritele turiștilor
Travelminit.ro: Prețul mediu al unei vacanțe de Paște se situează între 200 și 500 lei pe noapte. Maramureș, Bucovina ...
Un studiu realizat de către platforma de rezervari hoteliere Travelminit.ro, pe baza răspunsurilor a peste 500 de turiști ...
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Al cincilea focar de febră aftoasă a fost detectat în Ungaria, în zona de nord a țării
Autorităţile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea ...
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Marii retaileri vor avea magazinele închise în prima zi de Paște
Magazinele marilor lanţuri de retail din România vor fi închise în prima zi de Paşte, urmând ca în a doua zi a sărbătorii ...