Vești bune din Germania. Producţia industrială crește mult peste aşteptări

Economica.net
08 05. 2012
germania_steag5_96987500_55078100

Pentru februarie, Ministerul Economiei de la Berlin a revizuit scăderea producţiei industriale de la 1,3%, procentaj anunţat anterior, la 0,3%.

Calculată anual şi ajustată în funcţie de zilele lucrătoare, producţia industrială a avansat în martie cu 1,6%.
Economia Germaniei s-a contractat în ultimul trimestru al anului trecut, întrucât criza din zona euro a redus cererea pentru exporturile ţării. Datele publicate marţi sunt ultimele care semnalează că un al doilea trimestru de contracţie, definiţia tehnică a recesiunii, s-ar putea să fi fost evitat, economia fiind susţinută de exporturile companiilor germane pe pieţele cu creştere rapidă din Asia.

Comenzile pentru fabrici au urcat cu 2,2% în martie, de asemenea peste aşteptări, iar încrederea mediului de afaceri a avansat surprinzător la maximul a nouă luni în aprilie.

„Criza datoriilor reduce cererea pentru produse germane în Europa, dar Rusia, China, India, Brazilia şi America de Sud ar trebui să poată compensa declinul vânzărilor. Recuperarea Germaniei este bazată şi pe cererea internă solidă, întrucât numărul ridicat al persoanelor angajate, majorarea salariilor şi creşterea investiţiilor alimentează consumul şi producţia industrială”, a spus Gerd Hassel, economist la BHF Bank din Frankfurt.

Cei trei mari producători auto din Germania, Volkswagen, BMW şi Daimler, au profitat de cererea în creştere din China, cu profituri peste estimări în primul trimestru.

Totodată, companii de la Hugo Boss la Beiersdorf beneficiază de avansul cheltuielilor de consum, potrivit Bloomberg.