Vești bune pentru cea mai mare bancă de stat din Marea Britanie. Plus 13% pe bursă, după dublarea profitului

Economica.net
25 07. 2014
rbs_1024_220381k_14174000

Cea mai mare bancă britanică deţinută de stat a înregistrat un profit înainte de taxe de 2,65 miliarde de lire sterline în perioada ianuarie-iunie 2014, faţă de 1,37 miliarde de lire sterline în primul semestru din 2013, depăşind estimările analiştilor, care se aşteptau la un câştig de 200 milioane de lire sterline.

La bursa de la Londra, acţiunile RBS au urcat vineri cu 13,5%, la 373 penny, aproape de cel mai ridicat nivel din aprilie 2009.

Provizioanele pentru creditele neperformante au scăzut la 296 milioane de lire sterline în primul semestru din 2014, de la 2,15 miliarde de lire sterline în perioada similară din 2013.

Directorul general al RBS, Ross McEwan, a declarat că banca a beneficiat de îmbunătăţirea economiei şi de sporirea încrederii consumatorilor şi a oamenilor de afaceri.

La 30 iunie 2014, indicele de adecvare Tier 1 al RBS se situa la 10,1%, faţă de 9,4% în 30 martie 2014. Banca are ca obiectiv un indice Tier 1 de 11% până la sfârşitul lui 2015 şi de cel puţin 12% până la sfârşitul lui 2016.

Recent, Royal Bank of Scotland a anunţat reducerea activităţii diviziei de investiţii bancare şi operaţiunile internaţionale, o decizie care ar putea duce la concedierea unui sfert din cei 120.000 de angajaţi ai băncii britanice.

Banca, parţial naţionalizată, răspunde astfel cererilor politicienilor de a se concentra pe creditarea persoanelor fizice şi juridice din Marea Britanie şi de a-şi menţine o divizie redusă de investiţii bancare pentru clienţii de pe segmentul corporate.

RBS, deţinută în proporţie de 80% de Guvernul britanic, ar putea renunţa la 30.000 de angajaţi, ca parte a planului de reorganizare, susţin surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul. Guvernul intenţionează să-şi vândă participaţia deţinută la RBS în următorii 3-5 ani.

Guvernul Marii Britanii a cheltuit peste 66 de miliarde de lire sterline (106 miliarde de dolari) pentru a salva Royal Bank of Scotland Group şi Lloyds Banking Group în timpul crizei financiare din 2008.