Vești bune pentru Grecia. Nemții au aprobat cel de-al doilea plan de salvare

Vești bune pentru Atena. Bundestagul a aprobat cu largă majoritate pachetul de ajutor acordat elenilor, în valoare de 130 de miliarde de euro, după ce cancelarul german Angela Merkel a avertizat că este iresponsabil să abandonezi o țară aflată în faliment, scrie CBC News.
Economica.net - lun, 27 feb. 2012, 17:30
Vești bune pentru Grecia. Nemții au aprobat cel de-al doilea plan de salvare

Pentru acest pachet au votat 496 de parlamentari, în timp ce împotriva s-au pronunțat 90 de oficiali germani. Alți cinci parlamenti s-au abținut de la vot.

Aceasta este cea de-a doua salvare a Greciei în mai puțin de doi ani și presupune atât implicarea investitorilor din sectorul privat, cât și adoptarea de noi măsuri de austeritate.

 

Merkel, despre noul plan de salvare

Cancelarul german Angela Merkel s-a adresat astăzi parlamentului german pentru aprobarea celui de-al doilea pachet de salvare destinat Greciei, spunand ca orice alta alegere este „iresponsabila”, iar riscurile unui posibil faliment al statului elen sunt „incalculabile”.

‘Nimeni nu poate anticipa consecintele asupra economiei Germaniei, Italiei, Spaniei, asupra zonei euro ca intreg si asupra intregii lumi” daca Grecia ar intra in faliment, a adaugat cancelarul.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...