Vești proaste pentru spanioli. Urmează o scădere acută a salariilor
Alături de interesante analize, speciaiștii băncii fac câteva recomandări, care indică faptul că exigențele în materie de politică de austeriate, ale BCE în raport cu aceste state, nu au ajuns nici pe departe la sfârsit. Organismul financiar european face câteva recomandări care ar implica importante si profunde modificări în structura economiilor comunitare.
Nu sună deloc bine noile recomandari pe care instituția condusă de Mario Draghi le face celor cinci economii de la periferia zonei Euro. Rețetele propuse economiei spaniole sunt un motiv de îngrijorare, atăt pentru sindicate, cât și pentru organizațiile patronale sau pentru cele profesionale.
Potrivit BCE, încă mai sunt necesare importante și profunde reforme, „toate ţările trebuie să adopte reforme ambiţioase care să ducă la creşterea competitivităţii”, spune textul raportului și continuă indicănd trei obiective clare pe care ar trebui sa si le însușească guvernele țărilor afectate de criză. În primul rand reducerea costului forţei de muncă, in al doilea rând, reducerea exageratelor marje de profit ale agenților economici și în ultimul rând creșterea randamentului si calității produselor si serviciilor.
Conform raportului, primele doua obiective ar trebui să și le asume în primul rând țările cu o ridicata rata a șomajului. Un aviz mai mult decat evident dat Spaniei. În acest sens consideră că măsurile prioritare ar trebui sa fie: reducerea protectiei socialle; oprirea creşterilor salariale în raport cu inflația; micșorarea salariului minim pe economie; liberalizarea imigrației; eliminarea protecționismului economic si liberalizarea sectoarelor profesionale.
Trecând peste aceste recomandări și continuând cu analiza economiei iberice, raportul BCE anticipează că în urmatoarea perioadă Spania se va confrunta cu o brusca scădere a salariilor. Specialistii lui Mario Draghi cred că această tendință negativă va fi generată de noi și importante ajustări salariale care vor avea loc in sectorul public și ca urmare a efectelor ultimilor reforme la care a fost supusă legislația muncii.
O gura de oxigen dă publicația premierului Mariano Rajoy în raport cu opoziția socialistă. În analiza citatà se afirmă că Spania ar fi putut evita o mare parte din agresiva creștere a somajului, cu care se confruntă în acest moment, dacă reforma pieței muncii, dusă la capăt de guvernul conservator la începutul acestui an, ar fi fost făcută cu cațiva ani în urma, de către anteriorul guvern Zapatero, când deja erau evidente efectele crizei economice.
Rețeta pe care o sugerează instituția condusa de Mario Draghi nu a fost deloc bine primită în mediile spaniole. Încă nu există o reacție oficiala din partea guvernului, dar a existat o replică destul de violentă din partea opoziției socialiste. Oscar Lopez, secretar al PSOE, a ținut să amintească Băncii Centrale Europeane că rolul său este de a apăra moneda comună, nu să se ocupe de reducerea salariilor și a măsurilor de protecție socială.
Intr-o nota comună s-au inscris si reacțiile sindicatelor. „A recomanda degradarea condiţiilor de muncă în ţări precum Spania, este o încălcare flagrantă a propriilor competențe, BCE ar trebui să se rezume le îndeplinirea obligațiilor esențiale pe care le are, adică controlul inflaţiei şi menţinerea stabilităţii financiare în zona Euro”, se arata intr-un comunicat al Uniunii Generale a Muncitorilor.
O reacție oarecum nefirească, dar solidară cu opinia generală, a venit din partea organizațiilor patronale, care de obicei erau de cealaltă parte a baricadei. Oamenii de afaceri spanioli sunt de acord cu înghețarea salariilor în perioada recesiunii, dar nu cu micsorarea lor, asa cum recomanda raportul BCE.