Vechea termocentrală Mintia va fi scoasă la licitație în iulie, preț de pornire 91 mil. euro. Cine e interesat

23 05. 2022
mintia

Au fost finalizate procedurile legale ale licitației publice organizată pentru vânzarea în bloc a Termocentralei Mintia, arată Prefectura județului Hunedoara într-o postare pe facebook. Printre condițiile impuse de către Ministerul Energiei companiei care va achiziționa termocentrala se află și obligativitatea realizării unei noi capacități energetice de 800 MW în bandă pe gaz metan și energie regenerabilă până la finele anului 2026.

“Guvernul României, prin premierul Nicolae Ionel Ciucă, consideră că o astfel de investiție este deosebit de importantă atât pentru Sistemul Energetic Național cât și pentru impactul social și economic pozitiv pe care îl are pentru județul Hunedoara. În calitate de reprezentant al executivului în județul Hunedoara, voi acționa instituțional, ori de câte ori va fi nevoie, pentru ca activitatea de producție a energiei electrice la Mintia să continue, să se modernizeze și să se dezvolte”, a scris Prefectul județului, Călin Petru Marian.

„Expert Insolvență” SPRL, administrator judiciar al Complexului Energetic Hunedoara SA, se precizează că prețul total de pornire al licitației care va avea loc în data de 15 iulie, este de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA. În cazul în care activul nu va fi valorificat, licitația se va relua în data de 29 iulie 2022, apoi în 12.august, și ulterior în 26 august,  în aceleași condiții de preț și locație.

„Privind în perspectivă importanța majoră a Termocentralei Mintia pentru zona de nord-vest a țării și nu numai,  vom face tot posibilul să atragem în această licitație investitori majori, care au capacitatea să ofere un viitor acestei termocentrale, să o modernizeze, să optimizeze producția de energie electrică și să o dezvolte mai departe.” declară Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvență SPRL.

Termocentrala Mintia este compusă din terenuri (3.297.807 mp) și construcții, precum și bunurile mobile și echipamentele aferente.

Cine ar putea cumpăra

Un grup de firme din Coreea de Sud, format din firmele AKEDA, Hyundai Power Systems și BKB ar intenționa să investească într-o centrală electrică în ciclu combinat și într-un parc fotovoltaic la Mintia, potrivit declarațiilor investitorilor, făcute toamna trecută. Grupul de firme din Coreea de Sud a depus încă de atunci o oefrtă neangajantă pentru a prelua activele termocentralei Minitia, unde dorește să construiască o centrală pe gaze în ciclu combinat de 1.000 MW, proiect pentru care estimează că vor cheltui circa 1,3 miliarde de dolari. Declarația a fost făcută de Siwoo Chung, CEO al BKB, la o întâlnire cu presa. El a mai spus că la Mintia există și premise pentru a se face un parc fotovoltaic de circa 110 MW.

Un alt investitor interesat de preluarea activelor ar fi omul de afaceri român Gabriel Comănescu, patronul Grup Servicii Petroliere (GSP). Acum un an, Comănescu a spus că  GSP Power este interesată de achiziționarea tuturor activelor termocentralei Mintia, unde intenționează să construiască o centrală de producție de energie pe gaze. “Vrem să cumpărăm toate activele Mintia. Proiectul va fi unul mai complex, vor fi două grupuri cu o capacitate totală de 800 MW. În prezent, identificăm terenuri în zonă”, a declarat atunci Comănescu.

Termocentrala Mintia Deva, parte a falimentarului Complex Energetic Hunedoara, a intrat oficial în conservare în mai 2021, oprită fiind încă din luna februarie.

Istoria termocentralei Mintia

Centrala a fost pusă în funcțiune, etapizat, începând cu anul 1969. Treptat, a ajuns la o putere instalată de 1.285 MW în 5 grupuri de condensație de 210 MW fiecare și un grup de 235 MW, alimentate cu cazane de abur. Combustibilul principal utilizat este huila din Valea Jiului, transportat pe calea ferată. Pentru aprindere, era folosit gazul natural. De-a lungul ultimilor ani, producția de energie electrică a centralei a tot scăzut, pe fondul problemelor financiare și ce o mai ținea în viață era un act normativ prin care, până în 2020, ea și centrala Paroșeni au primit servicii de sistem plătite de la Transelectrica. În 2019, producția de energie electrică a celor două centrale ajunsese, ca medie, la doar 62.000 MWh lunar. Puteți citi un text care arată în detaliu de ce a intrat CEH în insolvență aici:

De ce a intrat Complexul Energetic Hunedoara în insolvenţă. Raport