Vedeta românească la export, porumbul, nu și-a revenit la randamentele din anii buni. Am putea redeveni însă liderii pieței europene

16 11. 2021
porumb_99692200_07621400

Fermierii au recoltat până acum 12,14 milioane de tone de porumb boabe de pe 84,9% din suprafața totală de 2,57 milioane de hectare însămânțată, potrivit ultimelor date ale Ministerului Agriculturii. Până acum, reiese un randament mediu la hectar de 5,5 tone, față de 3,9 tone la hectar în anul extrem de secetos 2020, dar sub raportările din anii anterior. Din datele Institutului Național de Statistică, în 2019, randamentul a fost de 6,5 tone la hectar , în 2018 de 7,6, iar în 2017 de  5,9 tone la hectar.

În luna august, ministrul Agriculturii precizat că, din primele estimări realizate, producţia totală de porumb boabe în anul 2021 va ajunge la 13,87 milioane de tone, în condiţiile în care anul trecut au fost obţinute 10,15 milioane de tone. Media la nivel naţional era la acea dată de 5.393 g/ha. „Am raportat în anul 2019 o producţie de 17 milioane de tone, iar în 2018 de 18,66 milioane de tone de porumb boabe, dar ştim că în acei ani a fost şi o reacţie a Comisiei Europene pe aceste cifre pentru că le-au dat peste cap toate estimările”, spunea atunci Adrian Oros.

Posibil din nou pe locul 1 în UE

Dacă luăm în calcul randamentele revizuite, revenim în cărți pentru poziția de lider europen, fiind foarte aproape de realizările Franței. Calculând la un randament mediu de 5,5 tone la hectar, producția totală de porumb boabe a României ar putea atinge anul acesta 14,1 milioane de tone. Or, potrivit estimărilor Comisiei Europene, Franța ar putea obține în 2021 o producție de 14,165 milioane de tone. Conform ultimelor date publice, Comisia estimează pentru România o producție de 12,4 de milioane de tone, la un randament mediu de 5 tone la hectar și o suprafață cultivată de 2,573 milioane de hectare. Nu cunoaștem însă când a raportat MADR ultimele date către Comisie.

România a mai fost pe prima poziție printre producătorii europeni în 2018 și 2019 când a avut producții peste principalul competitor- Franța.

În ceea ce privește rezultatele statelor membre, Comisia Europeană estimează pentru 2021 o producție totală de 68,1 milioane de tone de porumb, cu 2,2% peste media ultimilor cinci ani.

Porumbul este produsul agroalimentar cu cel mai mare excedent comercial din ultimii ani și suntem lideri pe piața de export. Astfel, în primele 19 săptămâni ale anului de marketing 2021/2022 ( care a debutat în iulie), România a vândut peste granițele UE 1,26 de milioane de tone de porumb, dintr-un total exportat de UE de 1,8 milioane de tone. Franța a exportat doar 117.600 de tone.