Vedeta serialului „Dr. House”, Hugh Laurie, în concert la Bucureşti pe 12 iulie

Actorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune "Dr. House", care şi-a dezvoltat în ultimii ani şi o carieră internaţională de muzician, va concerta pe 12 iulie, la complexul Romexpo din Bucureşti, potrivit site-ului oficial al artistului.
Economica.net - Dum, 23 mart. 2014, 12:22
Vedeta serialului

Starul britanic a jucat rolul principal, cel al medicului Gregory House, în serialul de televiziune „Dr. House„, care s-a încheiat în 2012, după cel de-al optulea sezon.

Anul trecut, Hugh Laurie şi-a lansat cel de-al doilea album muzical din carieră, „Didn’t It Rain”. Albumul, care include piese jazz şi blues, urmează materialului discografic lansat de Hugh Laurie în 2011, o colecţie de piese blues intitulată „Let Them Talk”. Lansarea acestui prim album a fost urmată de un turneu de promovare, Laurie susţinând primul său concert live din carieră în Germania, la Hamburg, în aprilie 2011.
„A fost una dintre cele mai teribile experienţe din viaţa mea”, declara, la momentul respectiv, pentru The Hollywood Reporter, Hugh Laurie despre acest prim concert. El a adăugat că s-a gândit la modul serios să apese alarma pentru incendii pe care o văzuse în holul clubului unde a susţinut concertul, pentru a-l anula în ultimul moment.

Ulterior, Laurie a susţinut alte peste 100 de concerte. Primul său album s-a vândut în peste un milion de copii, iar vedeta în vârstă de 54 de ani a susţinut concerte, alături de trupa sa, The Copper Bottom Band, în SUA, Europa, America de Sud şi Rusia.

Noul album al lui Laurie, care cântă la pian de la vârsta de şase ani, include piese datând din epoca pionierilor genurilor blues şi jazz – W.C. Handy („St Louis Blues”) şi Jelly Roll Morton („I Hate A Man Like You”) -, dar şi cântece mai noi, precum cele ale Dr. John („Wild Honey”) şi Alan Price of The Animals („Changes”).

Hugh Laurie şi The Copper Bottom Band au pornit din nou în turneu în America de Nord, în octombrie 2013.

Hugh Laurie s-a născut în Oxford (Marea Britanie), pe 11 iunie 1959. A studiat la Oxford şi Eton. A jucat în filme de lungmetraj precum „Raţiune şi simţire” (1995), seria „Stuart Little”, „Maybe Baby” (2000), „Street Kings” (2008), dar a devenit celebru pe plan mondial datorită rolului său din serialul TV „Dr. House”, pentru care a trebuit să renunţe la accentul britanic. Pentru rolul din acest serial, Hugh Laurie a fost recompensat cu două premii Globul de Aur şi alte trei nominalizări la prestigioasele trofee, două premii ale Sindicatului actorilor americani, două premii ale Asociaţiei criticilor de televiziune şi a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy.

În 2011, serialul „Dr. House” a intrat în Cartea Recordurilor, fiind desemnat cel mai popular program difuzat în perioada respectivă de o televiziune.

Te-ar mai putea interesa și
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
China răspunde ameninţării lui Trump de creştere a tarifelor vamale: „Nimeni nu va câştiga un război comercial”
Purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei în SUA a dat asigurări că "nimeni nu va câştiga un război comercial sau tarifar" după ce preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a promis cote......
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1, acord de principiu cu GM pentru intrarea pe grilă a noii echipe GM/Cadillac din 2026
Formula 1 a anunţat că a ajuns la un acord de principiu cu General Motors (GM) pentru a sprijini încorporarea GM/Cadillac ...
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice – raport BERD
Protecţionismul revine la nivel mondial. Care sunt pericolele politicilor ce îşi propun să apere interesele domestice ...
O revenire globală a politicilor industriale care îşi propun să protejeze interesele domestice ameninţă cooperarea ...
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Nissan caută un investitor care să înlocuiască acțiunile vândute de Renault
Constructorul auto japonez Nissan Motor caută un investitor pe termen lung, în special o bancă sau un grup de asigurări, ...